Incredibil, dar adevărat. Primăria Capitalei are note de constatare pentru mii de situații în care nu a fost plătită taxa de parcare ce totalizează peste 155 de milioane de euro! Situația se datorează faptului că angajații Companiei Municipale Parking nu găsesc șoferii la volan și încheie o simplă notă de constatare, iar Poliția refuză să comunice PMB numele proprietarilor mașinilor parcate de cei care nu vor să plătească, sub pretextul că ar încălca legea, susțin consilierii din Primăria Generală a Capitalei.
„156 de milioane de euro. Atât reprezintă “amenzile” neîncasate de Compania Municipală Parking. Mai exact: 3.895.996 de note de constatare, adică aproape 4 milioane de cazuri în care cineva a parcat fără să plătească și… nu s-a întâmplat nimic”, a scris pe pagina sa de facebook Dragoș Radu, consilier general al municipiului București din partea USR.
„Un oraș ca Bucureștiul nu poate funcționa fără venituri.
Nu poți avea străzi asfaltate, transport public decent, spații verzi, iluminat sau siguranță, dacă nu colectezi banii care ți se cuvin. Iar când milioane de euro se pierd din neglijență sau din lipsă de voință, nota de plată o achităm tot noi, ceilalți”, spune același consilier USR.
Un alt consilier general, Cătălin Teniţă, de la REPER, susține că cei de la Ministerul de Interne ar refuza de trei ani semnarea unui protocol cu PMB pentru comunicarea de informaţii, sub pretextul că dacă ar furniza numele proprietarilor autoturismelor parcate pe spațiile PMB care nu plătesc taxa stabilită de municipalitate, ar încălca legea. Și cum nu poți amenda mașina, tupeiștii scapă nepedepsiți.
„Concurs de nesimţire din partea unui număr de 25-50 mii nesimţiţi care ştiu că nu ai ce să le faci, aşa că parchează fără să plătească, în mod repetat, combinat cu delăsarea autorităţilor, atât cele din administraţia PMB, cât şi de la MAI, care nu găsesc o soluţie. Aici suntem. Faliment plăcut!”, a scris Cătălin Teniţă pe pagina sa de facebook.
Parcagii își încasează, în schimb, imediat banii pentru parcarea pe locurile Primăriei Capitalei, iar șoferii plătesc fără să crâcnească, pentru a nu-și găsi mașinile zgâriate sau cu roțile desumflate.
De menționat că pentru neplata locului de parcare ar trebui să se aplice o suprataxă în valoare de 200 de lei, „valabilă” trei ani, perioadă după care intervine termenul de prescripție.





