A doua zi după aflarea rezultatelor de la alegerile prezidențiale mai mulți parlamentari membri ai Partidului Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că părăsesc gruparea condusă de Anamaria Gavrilă. Din cauza numeroaselor demisii POT va rămâne fără grup parlamentar la Senat.
Șapte deputați din cei 21 ai Partidului Oamenilor Tineri au demisionat în primele două zile de la aflarea rezultatului final al alegerilor prezidențiale.
La Senat situația POT este și mai tristă: au plecat cinci din cei șapte senatori, urmând ca grupul parlamentar din Senat al POT să fie dizolvat.
Cei care au părăsit partidul condus de Anamaria Gavrilă o acuză pe aceasta de comportament dictatorial și trădarea idealurilor politice ale partidului.
„Nu suntem plătiți de nimeni, nu suntem șantajați de nimeni, nu ne-a convins nimeni să plecăm într-o direcție sau alta. Sigur că apar oferte, dar noi am venit în Parlament cu niște idei în care credem și care, din păcate, au fost pierdute pe drum de partidul din care am făcut parte”, a declarat Aurora Simu, deputat demisionar, pentru stirileprotv.
„Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei.
Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece. Nu oricum, ci alergând, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor.
Acești oameni nu au fost niciodată ai noștri. N-au fost nici ai suveranismului, nici ai idealurilor pentru care milioane de români au stat la coadă să voteze. Au fost ai intereselor personale, ai calculelor cinice, ai funcțiilor și ai confortului. Au jucat teatru cât timp le-a fost convenabil, iar acum, când lupta devine grea își dau jos masca și își arată adevărata față: cea a oportunismului și a lașității”, scria miercuri, 21 mai, pe facebook președinta POT.
Demisiile din POT s-ar putea să le prindă numai bine lui Victor Ponta și fostului lider AUR Claudiu Tîrziu, ambii declarând că intenționează să fondeze (probabil împreună) un partid politic nou-nouț cu tendințe suveraniste, dar mai temperate decât cele exprimate de George Simion sau Diana Iovanovici-Șoșoacă.