9.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
DiversePrima zi din an: tradiții, obiceiuri și credințe păstrate din moși-strămoși

Prima zi din an: tradiții, obiceiuri și credințe păstrate din moși-strămoși

- Advertisement -

Potrivit tradiției, ziua de 1 ianuarie este oglinda anului ce vine. Din bătrâni se povestește că în prima zi din an este bine să ne punem un gând bun, pentru că toate „se înnoiesc”.

Tradiţia populară spune că așa cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur.

În prima zi a Noului An, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, o zi de sărbătoare încărcată de datini și superstiții.

Sfântul Vasile cel Mare, păzitor de duhuri rele

Sfântul Vasile este unul dintre cele mai complexe personaje din tradiția Bisericii, cel „păzitor de duhuri rele” și „cu mare putere asupra dracilor”.

Se spune că Sfântul Vasile, fiind perceput ca mare petrecăreț, s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat ziua cea dintâi a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a-i colinda pe cei apropiați, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de pe 1 ianuarie este să vărsăm vin pe masă și să spargem un pahar alb. Se mai spune că e bine să bem mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.

Ca să avem parte de noroc ]n toate cele 12 luni, trebuie să răsturnăm o cutie de chibrituri și să dăm de pomană unei persoane nevoiașe.

Cutia cu chibrituri aduce noroc daca este răsturnată

Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

O altă superstiție spune că pe 1 ianuarie nu este bine să aruncăm absolut nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu arunca norocul.

De asemenea, superstițioșii sunt de părere că de Sfântul Vasile trebuie să punem o monedă de argint într-un bol și ne spălăm pe față cu apa din bolul respectiv.

Moneda de argint are puteri miraculoase în prima zi a anului

O altă interpretare ar fi să ne ştergem cu un prosop în care să punem un ban de aur sau de argint.

Dacă vom face asta, atunci vom fi curați şi sănătoși tot anul care vine.

Prima persoană care ne intră în casă, de Anul Nou, trebuie să fie un bărbat, ca să avem parte de noroc și prosperitate.

De 1 ianuarie este bine să fim înțelegători, să nu ne pierdem cumpătul și să nu ne certăm, pentru a nu avea situații conflictuale tot anul. Pentru a avea un început bun, prima zi din an ar trebui să fie plină de liniște, iubire și armonie.

„Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”

- Advertisement -
Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE