29.5 C
București
vineri, 13 septembrie, 2024
spot_img
DiversePrimăria Capitalei vine în sprijinul liceenilor prin Programul Voluntar PRODEUS 2.0 –...

Primăria Capitalei vine în sprijinul liceenilor prin Programul Voluntar PRODEUS 2.0 – cel mai mare program de voluntariat din țară

Dedicat promovării educației și dezvoltării comunității, programul Voluntar PROEDUS 2.0,  reprezintă o oportunitate unică pentru elevii claselor IX – XII ce doresc să aducă o schimbare pozitivă în comunitate, reprezentând un program dedicat promovării educației și dezvoltării comunității. Programul este plin de surprize, evenimente și activități pentru dezvoltarea abilităților și pasiunilor acestora. 

Îi îndemn pe tineri să se înscrie în program, mai ales că voluntariatul le dezvoltă niște abilități care le vor fi utile în viață și în carieră. La finalul programului, participanții primesc certificate de voluntariat, scrie primarul general al capitalei, Nicușor Dan, pe pagina de facebook.

Programele de voluntariat ale PROEDUS sunt diverse, astfel că fiecare tânăr își poate găsi cu ușurință domeniul care i se potrivește cel mai bine. De altfel, PROEDUS are peste 8.000 de voluntari.

Proiectul Voluntar PROEDUS 2.0 își dorește crearea unei comunități de elevi care să transmită un exemplu de bună practică de la o generație la alta prin implicarea ca voluntari în organizarea de diferite evenimente și proiecte la nivel municipal, prin însușirea voluntariatului ca valoare.

Proiectul este un start pentru o comunitate de elevi care este preocupată de ceea ce se petrece în jurul lor (participare la acțiuni colective, implicarea în organizarea și implementarea de programe, proiecte și evenimente pentru elevii bucureșteni, conștientizarea importanței implicării la nivel local în programe de voluntariat și a importanței implicării în organizații care exersează procese democratice).

Programul de voluntariat al PROEDUS s-a extins și în mediul online în cadrul platformei, fiind transpuse o serie de activități dedicate elevilor voluntari, activități de învățare, cât și activități de organizare și pregătire.

În acest an, elevii noi înscriși în programul de voluntariat vor avea parte de multe surprize, precum stagii de formare/excursii de weekend pe litoralul Mării Negre, în luna septembrie și octombrie.

Voluntariatul, o experiență crucială în educația și formarea tinerilor, reprezintă o activitate esențială în dezvoltarea personală, oferindu-le ocazia de a învăța noi abilități, de a-și dezvolta simțul responsabilității și de a contribui la bunăstarea comunității în care se află. Implicarea în activități de voluntariat poate avea un impact pozitiv profund asupra tinerilor, modelându-le caracterul și pregătindu-i pentru viitor.

Participarea la activitățile de voluntariat oferă elevilor șansa de a interacționa cu diverse grupuri de oameni, inclusiv colegi, adulți și persoane din diferite medii sociale. Această expunere ajută la dezvoltarea abilităților sociale și interpersonale esențiale.

Voluntariatul încurajează comunicarea clară și eficientă, ascultarea activă. Interacționând cu persoane din medii diferite, elevii învață să fie mai empatici și să înțeleagă diverse perspective și nevoi.

Activitățile de voluntariat adesea necesită colaborare, ceea ce ajută elevii să învețe cum să lucreze în echipă, să rezolve conflicte și să își asume roluri de lider sau de susținător.

𝐂𝐮𝐦 𝐩𝐨ț𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫 𝐏𝐑𝐎𝐄𝐃𝐔𝐒?

Înscrierile în programul de voluntariat PROEDUS se vor încheia la finalul lunii octombrie. 

Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de înscriere online de pe https://hubproedus.ro/voluntariat-2.0-elevi.html/ https://hubproedus.ro/inregistrare-voluntari.html.

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE