Știți de unde vine numele de ”Parlament”, nu? De la verbul ”a parlamenta”, din franțuzescul ”parlementer”. Adică a duce tratative cu partea adversă pentru a ajunge la o înțelegere; a discuta cu cineva despre o anumită chestiune. Dacă minte DEX-ul, mint și eu! Așa-i că fix asta v-a venit în minte când ați auzit că doi deputați români s-au luat la cafteală chiar în clădirea Parlamentului României? Că nu se bat, parlamentează! Adică discută și duc tratative! În stil mioritic, așa, deși pe malurile Dâmboviței circulă o vorbă strămoșească: ”de ce dai, nu știi să înjuri?” Dar de ce aleșii poporului, cei mai buni dintre noi, căci de-asta i-am trimis pe sprânceană să ne reprezinte acolo, nu?, s-ar coborî la a se porcăi ca în târg la Vitan când pot boxa, ca niște gentlemani ce sunt ei? Sigur, încăierarea lor a semănat mai mult a bumbăceală în curtea școlii, când doi puști nu știu cum să dea cu pumnul și se agață unul de altul, încercând să apuce ceva din celălalt, doar-doar l-o durea și se dă bătut, fugind plângând la mami. Dacă nu reușește, eventual îl mușcă sau îl trage de păr. Sau îi sparge nasul dacă se sincronizează mișcările haotice ale piciorului unuia și capului celuilalt.
Când am auzit de ispravă, primul gând a fost ”Era și timpul!”. Adică mă și miră că asta nu s-a-ntâmplat mai demult, ținând cont cam ce personaje au încălzit uneori băncile legislativului în ultimii 35 de ani. Și ce frustrări s-au acumulat între cei stresați până peste poate de munca asiduă și responsabilă în slujba nației, consumați în întrecerea de a-i face acesteia cât mai mult bine. Da, sigur, istoria parlamentarismului românesc a cunoscut destule episoade ignobile, dar violența fizică a cam lipsit. Dar când ai circ, e imposibil să nu-și dea, până la urmă, ceva mai tare cu ciocanele de plastic în cap. Și circ a fost, nu putem spune că nu. Tatăl și mama lui a fost Vadim, care organiza adevărate spectacole în aulă, iar vituperațiile lui virulente făceau deliciul celor care aveau senzația că îi plătim degeaba pe colegii lui. Au urmat useriștii, cu boxele, tricourile, zbieretele lor și transmisiunile live pe social media, încununate intelectual și elitist de gesturile obscene făcute de Ghinea de la înalta tribună. Bine, nici pesediștii nu au rămas mai prejos, prin Iordache, invidios pe eleganța colegului ”progresist”. Tot oamenii noi, oamenii altfel, când nu aveau destulă energie, își invitau fanii în clădire, să se dea ei cu fundul de pământ. Cei din AUR au învățat lecția, așa că Șoșoacă a dus la alt nivel scălămbăielile, așa cum numai o doamnă rafinată o poate face. A venit rândul urmașilor lui Brătianu să dea un nou înțeles demnității de a vorbi în numele poporului. Sau de a se lupta. Și asta doar prin ei înșiși, fără ajutorul dușmanilor.
Sigur, scenele înregistrate au făcut înconjurul și deliciul presei și al oamenilor obișnuiți, care abia așteptau să mai aibă un motiv să pună Parlamentul pe ultimul loc al încrederii. Din păcate, dincolo de zâmbetul pe care ni l-ar putea trezi scenele cu cei doi infantili hormonali care s-au bruscat pentru că unul i-a rupt celuilalt vârful creionului verde cu care acesta colora liniștit copacii, tot incidentul e trist și lasă un gust foarte amar. Și spune multe nu doar despre nivelul unora rătăciți prin Casa Poporului, ci și al clasei politice în general și al societății în care aceasta înflorește. Și arată încă o dată că, din păcate, românii deseori mai degrabă se înfurie, indignează și isterizează, li se pune pata și sar la bătaie, pentru că le sunt mai la îndemână decât dezbaterile de idei, echilibrate și serioase.
Noi am uitat de mult (dacă om fi știut vreodată) să ne așezăm la masă atunci când nu suntem de acord, când avem ceva de împărțit sau, pur și simplu, știm prea puține unii despre alții. Habar n-avem să dialogăm, să ascultăm și să oferim argumente, să ne auzim când vorbim și să ne punem în locul celuilalt. Știți vorba aia: pumnii mei minte nu are! Și la ce le-ar trebui?
