Datina spune că recoltarea mierii de albine, numită în popor rătezatul știubeilor sau stupilor, se face în ziua de Sântilie. Calendarul apicol ocupă un loc important în spațiul popular românesc, iar mierea de albine a fost legată de ritualuri precreștine sau anumite sărbători religioase.
Anul apicol începea primăvara, în preajma echinocțiului, când erau scoși stupii (coșnițele sau știubeiele) de la iernat. Acest prim pas are loc la date fixe, deja stabilite: Măcinici (9 martie), Alexii (17 martie) sau Buna Vestire (25 martie).
Un alt moment important este roitul stupilor. Decizia pentru această acțiune era luată după ce prisăcarii cei mai pricepuți „ascultau țâțâitul” mătcii care trebuia să plece cu roiul. În funcție de perioada de desprimăvărire și condițiile meteo, roitul stupilor se făcea între Duminica Mare și Sânpetru, când exista obiceiul de a împărți miere.
De Sântilie, pe 20 iulie, există mai multe tradiții, remarcabilă fiind retezatul stupilor.
Sântilie este patronul albinelor, iar legenda spune că într-o bună zi, după ce a umblat prin cer și a trăsnit dracii, obosit fiind, a poposit pentru odihnă la o prisacă. Pentru că nu l-a înțepat nicio albină, Sfântul le-a luat în grija sa și de atunci toți prisăcarii îi țin ziua.
O altă legendă spune că albina s-a certat într-o buna zi cu părinții ei, iar Sântilie, mâniat când a auzit asta, ar fi lovit-o cu biciul lui de foc și de atunci albina s-a ales cu dungi negre pe corp și mijlocul subțire, după cum a încins-o Sfântul cu biciul în jurul trupului.
Datina din moşi-strămoşi de a tunde sau răteza stupii, tunsul stupilor, se face se face de Sântilie, iar casa este aşternută şi împodobită de sărbătoare.
,,In dimineața zilei hotărâte pentru rătezatul stupilor (când Sf. Ilie cade, luni, miercuri sau vineri, rătezatul se face mai înainte sau după această sărbătoare, căci altfel, făcându-se în zi de sec, stupilor nu le va merge bine, ci vor seca; nu se face nici când Sf. Ilie va cădea duminica, aceasta fiind ziua Domnului), toţi ai casei trebuie să fie cât se poate de curați și priminți.”
Bărbatul care rătează stupii trebuie să se păstreze curat și postește înainte. Se trezește dimineața în zori, se primeneşte şi luându-şi uneltele necesare pentru retezat şi vasele pentru pus faguri, merge în grădină la stupină și începe retezatul stupilor, cum a apucat din moşi: afumă mai întâi stupul, punându-l cu gura pe un fumegai de cârpă curată, care amețește albinele şi le goneşte spre fundul ştiubeiului. Cu un cutit făcut ca o scoabă, retează fagurii pe care îi pune într-un vas. De la fiecare stup se ia în așa măsură, ca să-i rămâie de ajuns pentru hrana lui de iarnă. Stupii slabi sunt lăsați în pace pentru altădată.
La această operațiune e ajutat de un copil, vreo rudă sau un vecin priceput. Nu e însă liber oricine să meargă la stupină, mai cu seamă acum, căci foarte lesne se poate întâmpla vreunul care să deoache stupii, şi atunci albinele se întărâtă rău şi muşcă cu furie pe toți câți vor fi acolo, și nu se mai poate continua rătezatul.
„Fagurii cei mai frumoși și cei mai plini cu miere sunt aleși și puși pe talere curate, şi se dau celor chemați, ca să mănânce. De obicei se cheamă în această zi vecinii, cunoscuții și rudele, crezându-se că eşti obligat a-i chema și a le împărți miere din stupii ce-i ai, căci de aceea ţi-a făcut Dumnezeu parte de ei; și dacă n-ai da şi altuia, atunci lesne ți se pot prăpădi stupii. Dacă nu chemi vecinii, se poate întâmpla să blesteme vreunul stupii tăi, și atunci se prăpădesc. Nu este însă bine a chema în această zi pe cei ce știu să facă vrăji și farmece, căci aceștia vor căuta să fure măcar un pic de miere, cu care mai târziu vor vrăji sau fermeca, și atunci se vor prăpădi toți stupii, căci Dumnezeu nu va răbda să se intrebuinţeze sfânta miere la astfel de blestămății”.
Tradiția spune că bărbații beau țuica îndulcită cu miere de Sântilie, se impart faguri de miere, iar pentru a fi sănătoși tot anul, mănâncă toată lumea castraveți îndulciți cu miere.
Surse: Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești, Tudor Pamfile – Sărbătorile la români
