Nicușor Dan și-a adus aminte de vremurile bune când punea piedici în instanță construcțiilor noi care nu respectă prevederile legale. De această dată este vorba despre un proiect-mamut al primarului de la Sectorul 5, care ar permite ridicarea a cinci turnuri de 35 de etaje, adică la 120 de metri, într-o zonă unde acest lucru nu ar fi permis.
Și nu numai că nu ar fi permis. Dar administrația Sectorului 5 condusă de tandemul Piedone prezintă proiectul ca fiind vorba despre o singură construcție, nu de cinci clădiri de 120 de metri înălțime. Cel puțin așa susține consilierul local din partea USR Alexandru Dimitriu.
Iar Nicușor Dan este de acord că Piedone încearcă să fenteze legea.
„Cristian Popescu Piedone și gașca de consilieri de la Sectorul 5 au votat fără să clipească pentru construcția a 5 imobile de 35 de etaje fiecare pe Șoseaua Progresului.
Iată care sunt pașii juridici pe care o să-i urmăm acum: vom trimite o adresă Prefectului București în care îi solicităm să nu avizeze pentru legalitate Planul Urbanistic de Detaliu Progresului 48-80. Dacă Prefectul validează documentul, îl vom acționa în judecată. Indiferent de decizia Prefectului, vom ataca în instanță PUD-ul.
Vom sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) să verifice proiectul. Dacă nu o va face în termen de 30 de zile de la sesizare, vom acționa în instanță ISC. Din experiența de până acum cu ISC, sunt convins că nu va face verificările cerute”, a scris pe facebook Nicușor Dan.
Cel puțin pentru moment Cristian Popescu Piedone nu a dat lămuriri asupra acestui mega-proiect și dă liniștit la pește. Ca mai mereu, de altfel.