Municipiul Bucureşti își aniversează anual, la 20 septembrie, „ziua de naștere”. Orașul a ajuns în 2024 la cea de a 565-a aniversare!
Totul a început la 20 septembrie 1459!
Aşezat în sud-estul ţării, acolo unde în urmă cu câteva sute de ani se întindeau Codrii Vlăsiei din care astăzi se mai păstrează câteva pâlcuri răzleţe de pădure, Bucureștii au cunoscut perioade diferite de istorie.
Râul Dâmboviţa traversează oraşul, iar salba de lacuri din nordul capitalei îi conferă o anumită magie. Întemeietorul acestui oraș e disputată între Bucur Ciobanul, candidatul tradiţiei locului, şi controversatul domnitor Vlad Ţepeș, semnatarul primului document ce atestă existența capitalei noastre și datat 20 septembrie 1459. În realitate, cercetările istorice şi în principal cele arheologice au scos la iveală vestigiile unei cetăţi, probabil cea dintâi, databilă încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea.
Atunci se nasc Bucureştii şi în jurul acelei prime fortificaţii de 160 metri pătrați, vor fi ctitorite rând pe rând Curtea Domnească, biserica lui Mircea Ciobanul (1558-1559), uliţele negustorilor şi meseriaşilor, într-un cuvânt oraşul politic şi cultural.
Urbea s-a dezvoltat treptat-treptat, coagulând în jurul vechiului centru istoric satele aflate împrejur. Dâmboviţa a fost un liant al aşezării urbane care şi-a căutat dimensiunile naturale, extinzându-se mai cu seamă spre nord, în zona lacurilor. Amintirea vechilor sate se păstrează şi astăzi în memoria bucureşteanului, căruia denumiri ca Berceni, Floreasca, Colentina sau Pantelimon îi sunt familiare ca zone componente ale capitalei.
În anul 1659, Bucureştii devin definitiv capitala Ţării Româneşti. Oraşul își continuă dezvoltarea, apar numeroase biserici, hanuri mari fortificate şi prima arteră pavată cu bârne din lemn, Podul Mogoșoaiei (1692), ulterior rebotezată Calea Victoriei, în anul 1878.
În veacul al XIX-lea oraşul se modernizează, fiind desemnat în 1862, Capitală a României, cea înfăptuită prin unirea din 24 ianuarie 1859 a Moldovei cu Ţara Românească.
În acea perioadă era considerat cel mai mare oraş din sud-estul Europei, după Istanbulul otoman. Apar pavajul, mai întâi din lemn, apoi din granit de Scoţia şi Sicilia, iluminatul, canalizarea şi parcurile publice. Spre sfârşitul secolului se trasează cele două axe, nord-sud şi est-vest care structurează oraşul.
Domnia primului rege străin, Carol I (1866-1914), este timpul marilor edificii reprezentative pentru urbea lui Bucur: Ateneul Român (1888), Fundaţia Carol I (1891), Ministerul Agriculturii (1894), Palatul de Justiţie (1890-1895), Palatul Poştelor (1894-1900), Palatul Sturdza (1899), Palatul CEC (1900), Palatul Patriarhiei (1907), Cercul Militar (1912), Hotelul Athenee Palace (1914) etc.
După Primul Război Mondial (1914-1918), Bucureştiul devine una dintre cele mai frumoase capitale europene, strălucirea vieţii culturale şi sociale, atmosfera şi arhitectura aducându-i pe bună dreptate denumirea de „Micul Paris”. Păstrată și azi, chiar dacă Al Doilea Război Mondial, dar și transformările suferite pe vremea ultimului lider comunist al țării, Nicolae Ceaușescu, l-au transformat și urâțit pe alocuri.
Bucureştiul a primit rangul de municipiu la 17 februarie 1968, statut de unitate administrativă aparte, ce i-a întărit rolul de cel mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-ştiinţific, educaţional, de trasnsport, informaţional, sportiv şi turistic al ţării. Populaţia cu domiciliu în Bucureşti, de peste două milioane de locuitori, îl poziţionează pe locul şase în ierarhia capitalelor din Uniunea Europeană.
