7.9 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
EDITORIALRegimul Netanyahu ofensează din nou Statele Unite

Regimul Netanyahu ofensează din nou Statele Unite

- Advertisement -

Imaginea de mai sus este de-a dreptul antologabilă într-un florilegiu al candorii.

Preşedintele Biden şi-a trimis emisarul special, Amos Hochstein, în Ierusalim şi apoi la Beirut, îngrijorat că escaladarea conflictului pe aşa-numita Linie Albastră, la graniţa Libanului cu Israelul, ar putea degenera în război.

De-acolo, din sudul Libanului, Hizballah – cel mai mare actor non-statal din lume – hărţuieşte Israelul, din 8 octombrie, cu rachete şi drone. A făcut-o la început relativ simbolic, ţinut fiind „la foc mic” de Iran, care finanţează şi antrenează Axa de Rezistenţă în Orientul Mijlociu, în care Hizballah este cel mai important pion şi din care mai fac parte miliţiile din Siria şi Irak, precum şi luptătorii huthi din Yemen. Cu toţii – islamici şiiţi, spre deosebire de Hamasul sunnit, stipendiat tot de la Tehran şi a cărui apartenenţă la Axă e neclară după 2012, când în războiul civil din Siria s-a aflat, spre deosebire de toţi ceilalţi, în tabăra anti-Assad. Cert este că, după atacul barbar din 7 octombrie asupra Israelului, întreaga Axă a Rezistenţei sprijină necondiţionat Hamasul. De altfel, majoritatea experţilor a intuit că, în 7 ocotombrie, logistic şi strategic, în spatele Hamas s-ar fi aflat Iranul, însă Washingtonul s-a grăbit să declare că nu posedă nici o dovadă.

Să ne întoarcem la imaginea de mai sus. Îl vedem pe emisarul special al preşedintelui Joe Biden în plină întâlnire cu preşedintele Parlamentului libanez (ales în funcţie pentru a şaptea oară), Nabih Berri (86 de ani), un personaj uns cu toate alifiile, maestru al formulărilor contradictorii, cunoscut şi frecventat ca mediator între Hizballah şi cele peste 60 de ţări (printre care membrii Uniunii Europene, Statele Unite, Israelul şi cele 22 de state componente ale Ligii Arabe) care îl consideră o organizaţie teroristă şi, în consecinţă, nu pot trata cu teroriştii. Berri însuşi conduce o mişcare, Amal („Speranţa”), partid politic cu o aripă armată (care din noiembrie anul trecut s-a alăturat Hizballah în atacurile desfăşurate asupra Israelului din sudul Libanului).

Nu cred că Amos Hochstein, emisarul special al liderului de la Casa Albă, care cunoaşte bine zona, şi-a închipuit în vreun moment al zilei de marţi la Beirut că Nabih Berri are vreo influenţă serioasă asupra Hizballah. Mai mult, este lucru cunoscut şi probat că în Liban deciziile privind războiul şi pacea le ia Partidul lui Dumnezeu. Iar acesta s-a jurat public că nu va înceta tirurile spre Israel până când nu va înceta focul în Gaza.

În Liban, Palatul Baabda e gol din 2022, cu alte cuvinte Parlamentul n-a ales încă un preşedinte. Dificultăţile economice ţării sunt insurmontabile, sectarismul cronic e paralizant. Ţara e ostatica Hizballah.

Hochstein se întâlnise luni cu premierul Netanyahu (la o zi după ce acesta a dizolvat Cabinetul de Război). Subiectul întâlnirii era cunoscut – atacurile tot mai intense ale Hizballah la graniţa de nord a Israelului şi soluţia ca să nu se transforme într-un război precum cel din 2006. Dar Hochstein, a cărui misiune declarată a fost să rezolve problema “rapid și diplomatic”, a fost întâmpinat la sosire de  declaraţia ministrului de Externe, Israel Katz, prin care anunţa o iminentă decizie în legătură cu un „război total” cu Hizballah şi împotriva Libanului, iar generalii l-au pus în faţa faptului împlinit al semnării planurilor de ofensivă.

Încă un afront adus preşedintelui Biden şi Americii, fără al cărei sprijin militar şi diplomatic Israelul nu poate purta două războaie în acelaşi timp.   

Este greu de anticipat ce se va întâmpla în orele, în zilele următoare. Dacă intră în Liban, armata israeliană îl demolează – “Gaza copy-paste” (cum sugera unul dintre extremiştii de dreapta din Guvernul Netanyahu). Pe de altă  parte, Hizballah – nu e Hamas, deţine un arsenal redutabil, rachetele lui pot atinge oricând ţinte de pe tot cuprinsul Israelului.  

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE