Aflată de 35 de ani într-o democrație interimară, România plutește în prezent în derivă ca o bărcuță aflată la mijlocul Atlanticului, între Europa și America. Cu un război crunt la graniță, în vremuri economice tulburi, România se luptă cu ea însăși, în lupte politice interne meschine. Nici nu ar putea fi altfel, ținând cont de faptul că la conducerea unor instituții esențiale avem numai interimari.
Înainte de 1990 românilor li se spunea că mai au un singur pas de făcut până în comunism. Un pas imens, care nu a fost făcut niciodată. Acum ne jucăm de-a democrația. România întreagă parcă ar juca Brașoveanca: doi pași înainte și doi înapoi. Cum zărim democrația în zare, pe malul celălalt, cum mai apare o mineriadă, sau se mai anulează niște alegeri. Se poate spune că țara este într-un fel de interimat. Nici în căruță, nici în teleguță. Nici republică parlamentară, dar nici republică prezidențială.
Și cum ar putea fi altfel după 35 de ani de democrație sălbatică, cu politicieni mai interesați de buzunarul propriu decât de respectarea jurământului de demnitar?
Cum ar putea România să fie luată în serios când este o țară condusă de interimari?
Ce garanții prezintă în fața partenerilor externi declarațiile unui președinte interimar, un președinte cu puteri ciuntite?
Ilie Bolojan este omul potrivit, la locul potrivit, într-un moment nepotrivit. Dacă ar fi fost ales în mod democratic, nimeni nu ar fi avut nicio problemă. Nici chiar Bolojan nu ar fi ezitat să atace frontal probleme de care toți politicienii s-au ferit până acum și s-au făcut că nu le văd. Însă în situația actuală Ilie Bolojan evită să ia anumite decizii, ceea ce a și recunoscut public.
La SRI avem un director interimar, în persoana generalului Răzvan Ionescu. Din 3 iulie 2023, după demisia lui Eduard Hellvig la SRI nu a mai fost numit un alt director civil. Și în afara interimatului de la conducerea instituției mai putem vorbi și de incertitudinea supravegherii activității acestui serviciu esențial pentru țară. Oficial, SRI este în subordinea Parlamentului, prin Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Adică a tuturor și a nimănui. La plecarea din fruntea SRI, Hellvig a declarat: „ Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține. (…) Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Pur şi simplu, cred că cetăţenii şi statul sunt mai bine slujiţi dacă la conducerea SRI se succed lideri la intervale de timp clar stabilite”. Cine l-ar putea contrazice?
Pe Ilie Bolojan, președinte interimar, îl înțelegem, se pune însă întrebarea de ce fostul președinte Klaus Iohannis nu a propus un alt director?
La SPP avem o situație stabilă. Poate prea stabilă. Același Lucian Pahonțu, general cu patru stele, este directorul instituției din 2005 și până în prezent. S-a cerut în rezervă anul trecut, la data de 1 noiembrie, solicitare acceptată de Iohannis, însă a rămas la conducerea SPP. Se spune despre Pahonțu că ar ști secretele murdare ale tuturor politicienilor de frunte.
În Poliție interimatul a devenit parcă un grad ce nu figurează încă pe scara ierarhică din MAI. Jumătate dintre șefii de Inspectorate Județene sunt interimari. Motivele nu sunt greu de bănuit.
Ba chiar și la partidele parlamentare avem în frunte tot interimari.
La liberali, după interimarul Ilie Bolojan, plecat temporar în delegație la Cotroceni, a venit tot ca interimar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Fără charismă și atacat din toate părțile pentru rateurile date de polițiștii din subordine, Predoiu nu are puterea de a se impune ca un adevărat lider al celui mai puternic partid de dreapta din țară.
După plecarea lui Claudiu Tîrziu, co-fondator al partidului, AUR mai are puțin și face implozie, ceea ce se va și întâmpla dacă Simion nu câștigă alegerile prezidențiale.
Cât despre USR, Dumnezeu cu mila. Nimeni nu mai înțelege cine conduce partidul și încotro se îndreaptă.
Doar PSD-ul a rămas adânc ancorat în realitatea virtuală în care trăim, însă nici Marcel Ciolacu nu stă prea comod în scaunul de președinte al partidului. Mai exact, dacă proiectul „România înainte” eșuează și Crin Antonescu nu iese președinte, Ciolacu este liber la program. Ba chiar s-ar putea ca și dacă îl vom avea președinte pe Antonescu să ne luăm la revedere de la Marcel Ciolacu, Bolojan fiind preferatul candidaților pro-europeni pentru funcția de premier.
Din păcate, interimatul perpetuu în care ne aflăm va continua și după alegerea unui președinte, indiferent cine va câștiga.
Va urma o reconfigurare a alianțelor, schimbarea premierului, noi și noi negocieri pentru reîmpărțirea funcțiilor din Guvern, din instituțiile deconcentrate și până la ultimul post de director de școală sau de șef de post.
Singura soluție ar fi o pace politică, o alianță politică națională în interesul țării și nu în cel personal sau al partidului, dar nu avem noi norocul acesta. Doar o minune de Paști le-ar putea aduce lumină politicienilor noștri, cei pe care îi vedem toată ziua făcând tumbe la televizor până le iese pasiența.
