Puține scandaluri au ținut afișul în România atît de mulți ani precum afacerea Roșia Montană. Poate niciun altul. Timp de aproape trei decenii țara s-a rupt în două, pro și contra exploatării resurselor, ambele tabere cu argumente valide. Ce sens are să deții resurse majore dacă nu le exploatezi? Dar merită să le exploatezi cu prețul unor daune majore aduse mediului? S-a ieșit în stradă, s-au formulat acuzații grele. După decizia neașteptată de la Washington, o întrebare se ridică, însă, mai tulburătoare decît toate: au vrut cu adevărat canadienii să extragă aur din Apuseni, sau totul a fost din start doar un joc pe bursă, care a adus cîștiguri de sute de milioane de dolari fără să se miște prea multe paie?
Pînă va sosi motivarea deciziei tribunalului de arbitraj de la Washington nu știm exact de ce a pierdut Gabriel Resources. Dar e greu de presupus că între argumente nu s-a numărat și incapacitatea canadienilor de a dovedi că efectiv au investit sute de milioane de dolari în Roșia Montana, începînd cu strămutarea localnicilor.
Investitoriii au avut mereu gură bogată și dacă au băgat sigur bani, i-au băgat în comunicare, incluzînd un periplu de lux la o exploatare din Noua Zeelandă pentru o întreagă delegație de ziariști români, ca să se convinșă de lipsa de pericol a mineritului cu cianuri.
Dar ce investiții adevărate au făcut e neclar.
A fost toată povestea cu Roșia Montana doar ghergheful pe care s-a țesut un îndelung joc la bursă?
Poate că, în timp, au fost minți mai lucide decît ale noastre care au indicat spre acest scenariu.
Să amintim o poveste din 2013, apărută în cea mai mare publicație din Canada, țara care e liderul mondial al exploatărilor miniere. Poveste care ar fi trebuit să ne dea de gîndit.
Se întîmpla în contextul în care parlamentul României se pregătea să voteze o lege inițiată de guvernul Ponta care ar fi dat undă verde exploatării.
După aproape două decenii de începuturi false și o luptă continuă cu unele dintre cele mai eficiente grupuri de mediu de pe planetă, este momentul cheie pentru cel mai mare și mai sensibil, din punct de vedere politic, proiect aurifer din Europa. La începutul lunii noiembrie, guvernul român, asemenea unui împărat roman care asistă la o luptă de gladiatori, va da undă verde sau nu la proiectul de 1,4 miliarde de dolari americani al Gabriel Resources Ltd. de la Roșia Montană, în Transilvania, legendara patrie a lui Dracula, arăta ziarul The Globe and Mail, cel mai mare din Canada.
Care ziar atrăgea însă atenția asupra unor lucruri foarte interesante, nu prea analizate la noi.
Gabriel Resources spune multe despre ce este bine și ce este rău în cazul minerilor canadieni auriferi, care domină industria. Aproximativ jumătate din numele de top mondiale sunt canadiene, printre care Barrick, Goldcorp, Yamana, Kinross și Eldorado. Aceștia își asumă riscuri mari, sunt grozavi la inginerie și finanțare și, ocazional, sunt capabili să creeze o valoare impresionantă. Au creat zeci de mii de locuri de muncă atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare și au transformat Bursa de Valori din Toronto în prima bursă minieră din lume
Dar sunt, de asemenea, predispuși la gafe spectaculoase, cum ar fi plata unor prețuri absurde, de top ale pieței, pentru zăcăminte de aur în zone pe care nu le-ai alege pentru a petrece luna de miere, apoi îi lovesc pe investitori cu deprecieri masive. Din când în când, se fac vinovate de probleme de mediu și, mult prea des, de mulțumirea acționarilor în detrimentul altor părți interesate, cum ar fi comunitățile locale.
Păcatul lui Gabriel a fost o abordare ”Bigfoot”(în sensul de creatură uriașă n.n.) care l-a plasat în România în rolul minerului corporatist și nepăsător. Lansat la mijlocul anilor 1990, planul companiei a fost să facă mulți bani rapid prin construirea unui mamut cu patru cariere, care ar fi aruncat în aer două versanți de munte, ar fi strămutat aproximativ 2.000 de săteni și ar fi umplut o întreagă vale cu deșeuri de rocă și nămol cu cianuri. Acoperind aproape 300 de hectare, așa-numitul iaz de decantare s-ar fi ridicat de la o înălțime inițială de 70 de metri, apoi la 180 de metri – o treime din înălțimea Turnului CN din Toronto – și ar fi urmat să rețină 215 milioane de tone de deșeuri.
Ideea a fost determinată de maximizarea valorii actuale nete a proiectului, pentru a îmbogăți cât mai bine acționarii, majoritatea străini (deși statul român deținea 19,3% din subsidiara Gabriel din spatele proiectului).
Dimensiunea uriașă a minei și utilizarea cianurii au fost, în mod natural, un paratrăsnet pentru grupurile de mediu și simpatizanții acestora, printre care, de-a lungul anilor, s-au numărat miliardarul american de origine maghiară George Soros și celebrități precum Vanessa Redgrave.
Greșeala lui Gabriel a fost că nu a dat înapoi și nu a reproiectat proiectul la o scară mai mică, una care să pună accentul pe o creștere lentă, constantă și creatoare de locuri de muncă, în locul abordării de tip big-bang. Nici grupurile de mediu nu au cedat.
Afaceristul minier din Toronto, Stephen Roman, fiul regretatului magnat slovac-canadian al mineritului de uraniu Stephen B. Roman, a jucat un rol cheie în primii ani de activitate ai lui Gabriel. Într-un interviu din 2010, el spunea că Gabriel era obsedat de mărime. “Tot ceea ce el vedea erau dolarii”, a spus el. “Ar fi trebuit să înceapă cu o operațiune mică și să o extindă pe măsură ce cîștigau încrederea locuitorilor.”
Gabriel ar fi putut să reducă proiectul, dar acest lucru ar fi necesitat o altă rundă de studii de inginerie și de mediu epuizante, pe care investitorii, printre care se numără fondul american de investiții Paulson & Co. și miliardarul israelian al diamantelor Benny Steinmetz, ar fi putut să nu le susțină.
Dar a făcut și greșeli. Cea mai mare eroare a sa a fost amenințarea guvernului cu un proces de 4 miliarde de dolari atunci când dl Ponta a spus că proiectul de lege minieră nu duce nicăieri(…)
De atunci, străzile Bucureștiului au fost pline de proteste anti-Gabriel, parțial contrabalansate de mitinguri mai mici pro-Gabriel la Roșia Montană. Parlamentul român ar putea aproba totuși exploatarea luna viitoare (nu a aprobat-o n.n.), deoarece este disperat după venituri într-o economie care a fost puternic afectată de recesiune. Dar există, de asemenea, o mare probabilitate ca regiunea să rămână așa cum este, un peisaj de carte poștală cu văi și munți, presărat cu orașe vechi decolorate și cu turlele bisericilor ortodoxe, unde locurile de muncă sunt la fel de rare ca Dracula în zilele noastre. Dacă se va întâmpla asta, Gabriel se poate învinovăți atât pe sine cât și capriciile politicii românești. Minerii de aur din Canada pot fi cei mai de succes din lume, dar câțiva dintre ei mai au încă multe de învățat, mai scriau jurnaliștii canadieni, în octombrie 2013.
Trăgînd și linie și adunînd: o companie canadiană mică și fără experiență creată specială pentru proiectul Roșia Montană aruncă pe piață unul dintre cele mai grandioase proiecte la nivel planetar, care ar fi reprezentat o provocare pentru giganții mineritului mondial, aflați tot în Canada.
E ca și cum o firmă nou-înființată în domeniul infrastructurii rutiere se aruncă să construiască autostrada Constanța – Gdansk, să zicem.
În 2013, la un simpozion, fostul președinte Emil Constantinescu, geolog de profesie, arăta că exploatarea unui zăcământ de aur precum Roșia Montana ar implica nişte fonduri uriaşe, motiv pentru care licența ar fi trebuit acordată prin licitaţii numai primelor trei companii de exploatare de aur din lume.
În loc să înceapă cu o exploatare mai mică pe care să o dezvolte progresiv ulterior, Gabriel Resources a țintit direct la vîrf, o manevră aproape sinucigașă în domeniul businessului.
Ziarul canadian opinează că ar fi fost vorba de nepricepere din partea afaceriștilor canadieni (folosim asta ca termen generic, în fapt fiind vorba de investitori din multe nații, în primul rînd cea americană).
Ei nu merg mai departe cu ipotezele, dar ceea ce s-a petrecut, inclusiv de la respectivul articol încoace, adică 11 ani, ne îndreptățește să o facem noi.
Așa că spunem că e foarte plauzibilă ipoteza că firma canadiană nu a avut niciodată intenția implicării efective în extracția de metale prețioase
De la obținerea licenței, acțiunile companiei au executat un parcurs mai rar întîlnit: cînd se prăbușeau catastrofal peste noapte, cînd urcau exploziv tot peste noapte, cel mai adesea în urma declarațiilor politice de la București ori a protestelor de stradă care nu mai pridideau. Ceea ce însemna că erau momente cînd ele se putea cumpăra masiv și ieftin, pentru ca apoi valoarea lor să crească spectaculos.
Un exemplu: cînd Gabriel Resources a trimis, în 2014, două scrisori către preşedintele Iohannis, în care statul român era ameninţat cu un proces internaţional, preţul acţiunilor companiei s-a dublat.
Declarațiile periodice ale președintelui Traian Băsescu suflau și ele, permanent, vînt în pînzele acțiunilor.
În 2015, un avocat transilvănean de top specializat în afaceri, Ciprian Păun, atrăgea atenția public, în ziarul Adevărul: „Cineva face milioane de pe urma acestor comunicate, declaraţii sau scrisori”. El a observat că astfel de evoluţii ale preţurilor acţiunilor Gabriel Resources au mai avut loc de-a lungul ultimilor ani şi toate au fost legate de anumite declaraţii/acţiuni ale autorităţilor din România.
Păun a sesizat, în 2013, IIROC, instituţia din Canada care supraveghează tranzacţiile bursiere:
”Vă rog să verificaţi cotaţiile acţiunilor Gabriel Resources. Eu cred că un grup de persoane încearcă să manipuleze preţul”. Oficialii canadieni au susţinut că datele vor fi timise departamentului de analiză pentru a fi verificate, iar rezultatele unei eventuale anchete vor fi date publicităţii, doar dacă intră în sfera interesului public. Păun suspectează că tranzacţiile au fost făcute de către firme offshore, ale căror proprietari ştiau dinainte care vor fi reacţiile autorităţilor române, mai relata Adevărul. Ulterior, nu s-a mai auzit nimic despre solicitarea avocatului.
Dar recenta victorie a României la Washington și explozia prețului acțiunilor în urma declarațiilor resemnate ale oficialilor români readuce puternic pe tapet varianta afacerii concepute din start doar pentru speculații bursiere.
