Guvernarea PSD-PNL își trăiește ultimele momente de pînă la alegeri, întrebarea nefiind dacă se rupe, ci cînd se va întîmpla asta. Scepticii spun că e prea tîrziu, dar se înșală: în anul prezidențial 2009 alianța de la putere s-a spart în octombrie. Semnalul decisiv a fost dat sîmbătă, cu prilejul congresului PSD, cînd au izbucnit atacurile reciproce în forță și fățișe. Următoarele 2-3 săptămîni vor aduce o escaladare a conflictului pînă la punctul de rupere, care se va face, cel mai probabil, cu aruncarea miniștrilor liberali peste bord.
Există multe voci, inclusiv din rîndul celor două partide, care susțin public că guvernarea va merge pînă la capăt, indiferent de rivalitatea dintre PSD și PNL, ”spre binele țării”.
Pe de o parte, e firesc să se arunce asemenea vorbe în spațiul public, pentru că, de regulă, cei care rup alianțe se fac vinovați de asta, în ochii alegătorilor; de vină trebuie să fie, mereu, ”celălalt”.
Pe de alta, un asemenea scenariu, dacă s-ar produce, totuși, ar avea potențial distrugător, pentru că ar crea electoratului impresia – iar adversarii nu ar rata ocazia exploatării unei mari teme de campanie – că între PNL și PSD s-a aranjat un blat.
Pentru ruptură e nevoie doar de un pretext serios, precum desemnarea comisarului european de către Ciolacu fără consultarea PNL și a președintelui Iohannis. Niște contre dure, tensiuni în creștere și, la momentul oportun, un Marcel Ciolacu exasperat va anunța remanierea tuturor miniștrilor liberali și înlocuirea cu pesediști.
Spuneam că momentul declanșării oficiale a conflictului a fost congresul de ieri al PSD, la care nu a participat, cum ar fi fost firesc pentru niște aliați la guvernare, nici președintele PNL, Nicolae Ciucă, nici vreun alt lider marcant liberal. Mai mult, Ciucă și-a aranjat o vizită pe șantierele patriei la aceeași oră, transmițînd semnalul că el muncește cînd alții își aranjează ploi politice. Apoi, s-au declanșat atacurile pe bandă.
”România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate. Un președinte care poate duce România mai departe, nu lideri de gașcă, cu mize de moment și sete de putere.
Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani. Dar, din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putință pentru a împiedica acest lucru”.
Cînd asemenea vorbe vin direct de la Ciucă, cel din duetul amical ”Nicu & Marcel”, înseamnă că s-a bătut în cuie ruptura.
Pe urmele șefului cel mare au ieșit la atac Rareș Bogdan: ”Atacurile socialiştilor la adresa PNL au două explicaţii – frica şi laşitatea. E cât se poate de clar. PSD se teme de PNL, este obsedat de PNL, este speriat de PNL. Am fost nevoiţi să înghiţim o meduză şi să guvernăm împreună”.
La fel au ieșit Alina Gorghiu, Ionuț Stroe, Raluca Turcan, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu ori Gigel Știrbu, iar vicepreședintele Adrian Cozma a mers pînă la cererea de convocare a BPN pentru retragerea de la guvernare.
Nici pesediștii nu au stat cu mîinile în sîn, gloanțele s-au încrucișat prin aer precum cele din imaginația lui Ciucă, la Nassyriah.
La congresul PSD nu s-a lovit doar în liberali, ci mai ales în icoana lor, președintele Klaus Iohannis, ca să fie limpede că pesediștii nu iau prizonieri.
Înaintea prezidențialelor din 2009, un meci la fel de violent a avut loc între PSD și PD, soldat cu aruncarea miniștrilor social-democrați peste bord de către Boc și Băsescu.
Scandalul s-a declanșat, pornind de la înlocuirea unui singur ministru pesedist, la finele lunii septembrie și a luat amploare în primele zile ale lui octombrie.
Președintele Traian Băsescu și liderii coaliției, Emil Boc și Mircea Geoană, au simulat negocieri pentru împăcare, dar meciul era deja tranșat: pe 1 octombrie, toți miniștrii PSD își depun demisiile, urmați de secretarii de stat. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, că a semnat decretele de revocare din funcţie a miniştrilor PSD demisionari. El a mai spus că îi era imposibil să refuze o propunere de remaniere a unui ministru venită din partea premierului, menţionînd că un eventual refuz al său nu ar fi fost în acord cu Constituţia şi ar fi spulberat autoritatea şefului Executivului. Ulterior, miniștrii pesediști au fost înlocuiți cu interimari democrați din cadrul guvernului.
Din PSD au țîșnit acuzații că adevăratul motiv al revocării ministrului de Interne, Dan Nica, şi al scoaterii PSD de la guvernare este acela că se urmăreşte fraudarea alegerilor prezidenţiale.
E important de spus că, la fel ca și în prezent, criza politică din 2009 a venit în momentul în care făcea ravagii criza economică mondială; ruperea coaliției a dus la scăderi pe bursă, afectări ale cursului leului, tensiuni în economie și s-a vorbit chiar de riscul periclitării negocierilor cu FMI pentru un acord ori ca România, aflată după alegeri europene, să primească un portofoliul de comisar mai puțin important.
PSD nu a băgat moțiune de cenzură după ruptură, dar a făcut-o PNL, arbitru de pe margine, iar aceasta a trecut, pe 13 octombrie, guvernul Boc fiind demis, dar rămînînd interimar la butoane. A fost celebrul moment cînd PSD, PC şi PNL s-au pronunţat pentru un Guvern condus de tehnocraţi condus de primarul oraşului Sibiu, Klaus Iohannis, premierul de la Grivco, așa cum i s-a spus.
Între timp, pe scena politică aveau loc lansările de candidați prezidențiali, pe 22 octombrie începînd campania electorală.
Premierul desemnat Lucian Croitoru nu obține votul pentru un nou guvern, iar Băsescu revine cu propunerea lui Liviu Negoiță. Nu mai are timp pentru încropirea și votarea unui guvern pentru că se derulaseră alegerile prezidențiale, așa că pe 15 decembrie democratul și-a depus mandatul și viitorul premier a devenit același Boc, susținut inclusiv de o grupare desprinsă din PSD și reunită în nou lansatul partid UNPR.
Cum spuneam, zarurile coaliției au fost aruncate, în cîteva săptămîni urmînd ruptura oficială și revenirea la bătălia clasică între ”ciuma roșie” și ”ostașii galbeni”, cum li se spune, mai nou, în dispreț, liberalilor.
