Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat pentru Channel One al Rusiei că nu există nicio îndoială că „naziștii” care au invadat regiunea Kursk nu „vor fi distruși”.
Avertismente dure pentru ucraineni
Presa internațională, care apreluat informația în cursul zilei de 22 august, mai spune că Anatoli Antonov a comparat ofensiva ucraineană în curs de la Kursk cu Bătălia de la Kursk din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, afirmând că „întrebarea principală printre compatrioți a fost cum s-a întâmplat acest lucru, de ce au îndrăznit acești naziști să încerce să repete experiența din 1941?”.
Deși insistă că Rusia va învinge ofensiva inamică, Antonov a subliniat că Moscova va trebui „să-și consolideze armata și marina”, deoarece amenințările la adresa securității țării nu au fost încă eliminate.
Pe de altă parte, a avertizat diplomatul rus, Kievul trebuie să se aștepte la pedepse severe. „Vă spun sincer că președintele Vladimir Putin a luat o decizie. Sunt ferm convins că toată lumea va fi aspru pedepsită pentru ceea ce s-a întâmplat în regiunea Kursk”, a declarat Anatoli Antonov, citat de agenția rusă de presă TASS.
Ministerul rus al apărării susține deja că Armata ucrainenană a pierdut peste 4.700 de militari și 68 de tancuri de la începutul operațiunilor militare în direcția Kursk, declanșată la 6 august. Partea ucraineană nu a confirmat și nici infirmat aceste date.