Sâmbăta lui Lazăr este miracolul ce simbolizează puterea lui Iisus asupra morții și învierii spirituale.
În calendarul ortodox, această zi subliniază pregătirea spirituală pentru Săptămâna Mare, timp în care creștinii se îndreaptă către sărbătoarea Paștelui, momentul central al credinței creștine. Această zi are o semnificație profundă, încărcată de tradiții și învățăminte care își găsesc rădăcinile în istorie și credință.
Sâmbăta lui Lazăr aduce în prim-plan figura lui Lazăr din Betania, care a fost ridicat din morți de către Iisus cu doar câteva zile înainte de Învierea sa.
În această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr la câteva zile de la moarte. Evenimentul s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45.
Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Lazăr și surorile lui, Marta şi Maria, originari din Betania erau parte din grupul celor preţuiți de Iisus. Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.
Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav. Iisus se retrăsese cu ucenicii săi în acel pustiu, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare.
Iisus a ajuns în Betania în a patra zi de la moartea lui Lazăr. Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!”. La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor şi i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!
Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Mantuitorul ”a suspinat cu duhul, S-a tulburat intru Sine si a lacrimat”. S-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!”
Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi. Unii au crezut în minunile lui Hristos, alţii au hotărât să-L pârască fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a întrunit şi atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.
Pregătirea lui Lazăr din Betania pentru Învierea sa prefigurează învățămintele creștine legate de viață, moarte și speranță. Astfel, Sâmbăta lui Lazăr devine o oportunitate de a reflecta asupra propriei noastre credințe și încrederi în promisiunea vieții veșnice.
Sâmbăta lui Lazăr este puntea de trecere către Săptămâna Mare, care cuprinde evenimente esențiale din viața lui Isus, precum Cina cea de Taină, Patimile și Răstignirea sa, urmate de Înviere. Această săptămână este considerată cea mai importantă perioadă din calendarul creștin și este trăită intens prin rugăciune, post și meditație.
Sâmbăta lui Lazăr este mai mult decât o simplă zi din calendarul creștin. Ea reprezintă ocazia de a ne conecta mai profund cu învățămintele spirituale ale credinței creștine și de a ne pregăti sufletele pentru sărbătoarea centrală a Paștelui. Prin tradițiile, semnificațiile și obiceiurile sale, Sâmbăta lui Lazăr ne invită să reflectăm asupra misterelor credinței și să ne înălțăm sufletele către lumină și speranță.
