Sărbătoarea Sfântului Dumitru îmbină aspectele religioase cu cele folclorice, având un rol important în tradițiile românești. Prin ritualuri de protecție, obiceiuri legate de agricultură și superstiții despre vreme, această zi anunță trecerea la un nou sezon și pregătirea pentru iarnă.
Se spune că după cum este vremea de Sfântul Dumitru, se poate prezice cât de grea va fi iarna. Dacă în ziua de Sfântul Dumitru este vreme frumoasă, iarna va fi blândă și scurtă, iar dacă este frig și plouă, iarna va fi grea și lungă.
Aflat la depărtare de șase luni, împreună cu Sângiorzul, Sâmedru împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie şi 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sântilie), iar iarna între 26 octombrie şi 23 aprilie cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).
În credinţa populară Sâmedru este un om obişnuit, păstor sau crescător de animale, un sfânt care umblă pe pământ însoţit adesea de Sângiorz.
În opoziţie cu Sângiorzul, care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul. Astăzi este ziua în care căldura intră în pământ şi gerul începe „a strânge”. Există credința că florile încă neofilitedin grădini să râmână neculese, căci au darul de a alina sufletul morților.
Acum ciobanii află cum va fi iarna. În noaptea de 25 octombrie, ciobanul îşi aşterne dulama în mijlocul stânei. Dacă până dimineaţă, pe ea se aşază o oaie albă, se crede că iarna va fi bogată în zăpadă şi geroasă. Dacă se aşază o oaie neagră, iarna va fi uşoară şi mai călduroasă decât de obicei. Dacă dimineață se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarnă va fi grea, dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarnă va fi ușoară.
În ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se aprinde focul lui Sumedru. Numite popular focurile vii, copiii sar peste ele pentru a fi feriți de boli tot anul, iar tinerii pentru a se căsători curând. Focul are caracter apotropaic, ferește gospodăria de fiarele sălbatice și de boli. Tăciunii stinși aveau dar tămăduitor și erau aruncați în livadă și grădini pentru a da putere pământului să rodească.
Considerat stăpânul iernii, divinitate precreştină peste care s-a suprapus Sfântul Dumitru, Sânmedru este considerat în zonele pastorale patron al casei.
Credinţele şi legendele populare îl înfăţişează pe Sâmedru ca pe un bătrân obişnuit, ,,plăcut lui Dumnezeu pentru bătrâneţea sa” pastor sau crescător de vite, socotit a fi paznicul care-i apără pe oameni de fiarele sălbatice. Sărbătoarea este ținută cu sfințenie pentru ca lupii să nu dea iama-n vite și ocolurilre cu oi. Gospodăriile vor fi păzite de necaz, iar oamenii vor fi feriți de boli sau lovituri. De Sâmedru nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi.
Usturoiul, dacă nu s-a semănat până la Sf. Dumitru, nu se mai seamănă, căci e semn de pagubă.
În tradiția populară, ziua cinstirii Sfântului Dimitrie era numită și ziua soroacelor, pentru că se încheiau învoielile vechi și se parafau altele noi. Datoriile trebuie întotdeauna plătite până la Sâmedru, pentru a ne merge bine tot anul viitor.
