În cei 10 ani de mandat, somnambulul Klaus Iohannis a reușit să aducă din vis, în propria-i realitate, tot ce și-a dorit. De la guverne, la pofte, la mofturi, la legi și oameni, dâra politică a lui Iohannis, deși urât mirositoare, este destul de consistentă.
Pentru confortul personal și pentru câștiguri de gașcă, Iohannis a fost un președinte bun!
Și-a ținut partidul la putere chiar și când a pierdut alegeri, a făcut și a desfăcut alianțe politice după cum l-a tăiat capul și cum l-a obligat interesul de moment, a omorât și a făcut oameni politici, a îngenuncheat istoricul partid liberal, transformându-l într-o menajerie de palat, a pus cu botul pe labe cel mai mare dușman politic, Pe-Se-De, și-a numit șefi la servicii, procurori, miniștri, ambasadori… 10 ani de zile mașinăria nemțească a mers ca unsă pentru el și ai săi (cei puțini).
Motorul german a început să se gripeze în ultimul an de mandat. Infailibilul Iohannis dădea primele erori. Plonjarea de-o manieră amatoricească în competiția NATO a fost doar începutul! Pe mai departe, insistența rămânerii într-o cursă, în mod evident, pierdută, a trezit și mai multe suspiciuni, dar la umbra legendei construite în ani, liberalii au reușit cumva să țină vie impresia: „e jucător, a început să joace”!
În paralel cu propaganda se dezvoltau și proiectele < Iohannis, la Comisie > sau < Iohannis, la ONU >, ca plasă de siguranță pentru un prefigurat eșec. Doar că odată scoasă cartea NATO, castelul de cărți s-a prăbușit complet. Nici funcția de conducere, nici cea de comisar, ori de înalt funcționar ONU nu au mai rămas în picioare.
Aflat în cădere liberă, a tras de sfoara ultimei parașute, înainte de impactul cu solul. Așa a fost activat planul, < Iohannis-Senator >. Abruptă și dureroasă aterizare, dar măcar avea să-l țină în viață. Comanda a fost dată, iar partidul a intrat imediat în dispozitiv. Doar că în loc să-l ajute, mai tare l-a încurcat. Ceea ce trebuia să fie o formalitate, s-a transformat într-o complicată ecuație juridică de care PSD, cu talent, s-a dezis imediat. Juriștii PNL în loc să rezolve cazul pe loc, pentru a diminua pagubele de imagine, au prelungit scandalul.
Și uite așa, Klaus Iohannis, în buza alegerilor, pierde bătălia pentru un loc de senator înainte de a avea șansa să intre în cursă „independent, pe listele unui partid politic” (un enunț pe cât de schizoid, pe atât de valabil). Uluitoare prăbușire! În ultimul an de mandat au picat pe rând, NATO, UE, ONU și pare că se duce și candidatura la Senat! Chiar dacă va apuca un loc pe lista PNL, candidează de-o manieră umilitoare și în mod evident, în paguba partidului-gazdă. După 10 ani de rulaj impecabil, mașinăria nemțească pare că a ieșit din garanție. Bordul s-a umplut de erori, oricât s-ar chinui samsarii liberali să le stingă și să-i dea kilometrii înapoi, pentru a o scoate duminica, în târg!
