19.2 C
București
miercuri, 11 septembrie, 2024
spot_img
EDITORIALScandalul UNRWA. Pe cine pedepsim?

Scandalul UNRWA. Pe cine pedepsim?

UNRWA – Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat are 30.000 de angajaţi. 13.000 activează în Gaza. (Era, de altfel, înainte de război, al doilea cel mai mare angajator din zonă). Despre 12 dintre cei care îşi desfăşoară activitatea în Fâșia din sudul coastei estice a Mediteranei (am încadrat geografic Gaza) Shin Bet, Serviciul de Securitate Internă a Israelului, a informat că au participat la atacul barbar din 7 octombrie. Că sunt, cu alte cuvinte, complici ai Hamas, dacă nu chiar membri activi ai aripii militare a acestuia.

Ştirea a creat, evident, o emoţie puternică în toată lumea. Ar fi cumplit să fie aşa. Departamentul de Stat al Statelor Unite s-a declarat “extrem de tulburat” şi a îngheţat finanţarea URWA (era cel mai important donator). Guvernul britanic, “îngrozit”, a îngheţat la rându-i finanţările. Canada, “profund tulburată”, a procedat identic. Apoi Australia, Germania, Italia, Țările de Jos, Elveția, Finlanda şi altele care s-au adăugat listei (inclusiv România). Decizia acestor prime nouă ţări de a opri finanţările înseamnă, cumulat, aproximativ 670 de milioane de dolari,  

N-a contat că, în regim de urgenţă, Comisarul General al Agenţiei, Philippe Lazzarini, a reziliat contractele de muncă ale celor incriminaţi şi a deschis o anchetă, declarând limpede: „Orice angajat UNRWA care a fost implicat în acte de teroare va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală”.

E foarte greu să nu legi acuzaţia Israelului de decizia Curţii Internaţionale de Justiţie, mai ales că a venit la câteva ore după ce completul de la  Haga “ordona” regimului de la Ierusalim înlesnirea şi sporirea ajutoarelor umanitare. Asta e chiar misiunea UNRWA. Fără finanţare, Agenţia nu-şi poate îndeplini misiunea.  

Nu citez editorialiştii din presa arabă, care la unison argumentează că demersul Israelului e o diversiune şi un act de răzbunare împotriva unui organism al ONU, care a raportat de la faţa locului toate faţetele tragediei civililor din Gaza. Îl citez pe ministrul de Externe de la Ierusalim, Israel Katz, recunoscând două adevăruri: că bătălia autorităţilor israeliene cu Agenţia e veche, iar motivul fundamental este că Agenţia, prin simpla sa existenţă, aminteşte lumii problema palestiniană: „Avertizăm de ani de zile: UNRWA perpetuează problema refugiaților, obstrucționează pacea și servește drept braț civil al Hamas în Gaza”.

În principiu, statele bogate din regiune (cele din Golf) ar putea suplini  pierderile UNRWA. Greu de crezut însă că o vor face, tocmai din cauza bănuielii de legături cu Hamas, simpatizantă a Fraţilor Musulmani, duşmanii lor declaraţi.  

Armata israeliană nu poate împărţi “alimente, apă și provizii medicale la peste două milioane de palestinieni din Gaza”, după cum observa editorialistul cotidianului Haaretz, Anshel Pfeffer. Oricine înţelege că fără UNRWA criza umanitară se va adânci dramatic, că foamea îi va goni pe civilii care se vor mai ţine pe picioare.

Nu cumva asta se şi doreşte, alungarea palestinienilor? Întrebarea nu e lipsită de sens, dacă ne gândim la declaraţiile unor membri ai Executivului de extremă dreapta condus de Netanyahu. Nu mai departe – duminică, la „Conferința pentru Victoria Israelului”, desfăşurată la Centrul Internațional de Convenții din Ierusalim, participanţii, prezidaţi de celebri Ben-Gvir şi Smotrich, au făcut declaraţii care vizau explicit expulzarea. Doamna Daniella Weiss, preşedintele organizaţiei de coloni Nahala din Cisiordania, a explicat cu un cinism care te îngheaţă:    „Arabii vor mișcare (…) Israelul ar trebui să nu le dea nimic, așa că vor trebui să se miște. Lumea va accepta asta”. Ministrul Comunicaţiilor, Shlomo Karhi, a clamat: „Nu va exista niciodată un stat palestinian între râu și mare (râul Iordan şi Marea Mediterană, n.m.). Chiar dacă am fost forţaţi la război, acesta transformă problema migrației voluntare în constrângere, până la punctul în care ei spun: <Vreau să [plec]>”.

Pentru 12 oameni – sau mai mulţi sau câţi vor fi fiind – activitatea UNRWA, vitală în dezastrul umanitar din Gaza, nu trebuie blocată – cât mai funcţionează principiul răspunderii individuale – doar ca să împlinească visele cele mai sinistre ale extremiştilor de dreapta. Nu Agenţia e pedepsită. Civililor din Gaza li se aplică pedeapsa, aceştia nu vor rezista fără serviciile ei, care, în acest moment fără precedent în istoria recentă, fac diferenţa între viaţă şi moarte.  

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE