2.4 C
București
joi, 20 martie, 2025
spot_img
StiriInternSebastian Burduja: Facturile la energie vor rămâne plafonate și după 1 aprilie

Sebastian Burduja: Facturile la energie vor rămâne plafonate și după 1 aprilie

- Advertisement -

Nu este păcăleală! Ministrul Energiei ne dă asigurări că nu vom plăti mai mult pentru gaze naturale și energie electrică după data de 31 martie. În plus, într-o postare pe facebook Burduja spune că a inițiat o serie de măsuri care ar trebui să ducă la scăderea prețului la energie.

Prețul la energia electrică va rămâne același până cel puțin la 1 iulie

„Așa cum am promis, am pus astăzi (vineri, 21 februarie, nota red.) în transparență propunerea Ministerului Energiei privind schema de compensare-plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. În fața instabilității regionale, având în vedere creșterile semnificative de prețuri la energie pe piața europeană, Guvernul României și-a asumat să îi protejeze pe români și să susțină competitivitatea companiilor românești.

Astfel, prețul la energie electrică și la gaze rămâne în aceleași condiții de până acum. La energie electrică, schema se prelungește până la 1 iulie, iar la gaze ea acoperă 12 luni, până la 1 aprilie 2026. Astfel, facilităm reumplerea depozitelor de gaz la costuri rezonabile pentru iarna următoare”, a scris ministrul Energiei pe facebook.

Sebastian Burduja mai spune și că a inițiat o serie de măsuri care ar trebui să aibă ca efect chiar scăderea prețului la energie.

„Am propus măsuri pentru creșterea lichidității pieței prin facilitarea tranzacțiilor între producători și furnizori și o serie de măsuri pentru creșterea transparenței. Toate acestea au scopul de a încuraja concurența pe piață și de reduce prețul energiei.

Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest act normativ complex. În aceste zile, așteptăm propuneri de completări și modificări, iar în cel mai scurt timp vom aduce pe masa Guvernului această ordonanță de urgență”,  spune ministrul Energiei.

Mai multe detalii puteți afla accesând următorul link:https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fenergie.gov.ro%2Fproiectul-de-ordonanta-de-urgenta-privind-masurile-aplicabile-clientilor-finali-din-piata-de-energie-electrica-si-gaze-naturale-in-perioada-1-aprilie-2025-31-martie-2026-precum-si-pentru-modificarea/

Conform datelor oficiale, România produce în acest moment 7.117 MW, iar mixul energetic include toate sursele disponibile: hidrocarburi, cărbune, nuclear, hidro, eolian, solar, biomasa și chiar stocare.

Recent ministrul Energiei declara că în acest an ar putea fi dată în folosință și hidrocentrala de la Răstolița, județul Mureș, prima realizare de acest fel după 35 de ani.

În plus se estimează ca peste 7 ani țara noastră să își dubleze producția de energie electrică și să devină un mare exportator de energie în regiunea noastră, ceea ce ar însemna și prețuri mai rezonabile la energie pentru români.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE