Să vedeți ceea ce mi s-a întâmplat.
Am candidat pe listele partidului X, pentru un loc în Senatul României.
Luni dimineață, după numărarea a 99,99% din voturi, atât Camera Deputaților, cât și Senatul aveau o configurație care era prezentată ca “finală”. Adică se știa clar câți aleși sunt, câți de la fiecare partid, în fiecare Cameră și care sunt aceștia, din fiecare județ.
Spre surprinderea mea, al cărui loc era incert din perspectiva șanselor de eligibilitate, potrivit informațiilor scrise provenite “pe multiple și diferite surse”, calificate, de la 3 partide importante, reconfirmate și marți, autorul acestor rânduri urma să devină senator.
Miercuri, au apărut, neoficial, informațiile privind listele finale, confirmate ulterior și de către BEC (Biroul Electoral Central), după soluționarea contestațiilor și finalizarea redistribuirilor.
În mod surprinzător și interesant, între “99,99%” și “100%” se produseseră câteva “schimbări”, dar nu în privința numărului de parlamentari ai fiecărui partid, din fiecare Cameră, ci doar din perspectiva a cine anume se va regăsi în Parlament și cine nu.
Spre exemplu, partidul pe listele căruia am candidat a “pierdut” un loc de senator la București, dar a “câștigat” unul la Botoșani (nealese inițial).
Un alt partid și senatorul său din Olt au pierdut locul, doar partidul “recâștigându-l” la București, senatorul ales inițial în Olt rămânând în afara Senatului.
În total, 4 astfel de schimbări au avut loc la Senat, în urma unui proces denumit “de redistribuire”, calificat oficial ca unul “obiectiv”, generat computerizat. Desigur că datele de intrare sunt, până la urmă, introduse manual.
La Camera Deputaților regăsim chiar mai multe astfel de “anomalii”, cea mai ciudată fiind aceea că un mare partid, care câștigase în județul Argeș 5 locuri de deputat la momentul cu 99,99% voturi numărate, în final, la 100%, două zile mai târziu, a rămas numai cu primele 3 din ele! Pierduse 2 locuri din 5! Partidul însă a “recuperat” cele două locuri în alte județe, doar persoanele “marcând pierderea”.
Numărul senatorilor și deputaților fiecărui partid a rămas același, atât luni după alegeri, la 99%, la 99,99%, cât și la rezultatul final oficial.
O altă anomalie o reprezintă faptul că un partid cu peste 40% din voturi într-un județ (Teleorman) obține 2 senatori și 2 deputați, iar un altul cu sub 20% obține 3 deputați și niciun senator. Iar restul partidelor nu obțin nimic în respectivul județ. Atât la momentul “99,99%”, cât și la cel de “100%”.
Și am mai auzit și de alte anomalii posibile, uneori mai multe voturi putând să genereze mai puțini reprezentanți în Parlament!
Sincer, pare că “ceva este putred în Danemarca” (cum se spune).
Am discutat cu foarte multe persoane, cu diferite “funcții de răspundere”, în trecut sau în prezent, din 4 partide diferite, cele mai mari din România, cu privire la aceste “ciudățenii”, care par inexplicabile. Am analizat și eu chestiunea, căutând să înțeleg, că de “aflat”, pe moment, cu certitudine sau mai ales de “schimbat”, nu se pune problema, BEC și AEP fiind formate din reprezentanții partidelor.
Poate că alte instituții ar putea să cerceteze, însă nu cred că există cine să o facă, că ar putea afla realitățile și – oricum – tot politizate sunt și acelea.
Am încercat să înțeleg și ceea ce am citit din legislație, nu e chiar simplă.
Am primit două tipuri de explicații, de la mulți oameni avizați, din propriul partid și din alte partide relevante. O explicație potrivit căreia “așa dă softul, nu ai ce face, legea e proastă”, iar alta potrivit căreia “rezultatul final este rezultatul negocierilor între partide, la nivel de conducere” cu privire la cine anume să intre în Parlament și cine nu, în urma proceselor de “redistribuire”.
Personal, nu am reușit încă să îmi formez o convingere. Nu am un răspuns la acest moment și poate că viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat îmi va oferi unul. Sau poate că nu. Poate că explicația reală este fie una, fie cealaltă variantă, fie o combinație între cele două posibilități.
În orice caz, ceea ce s-a întâmplat și ulterior, cu anularea alegerilor prezidențiale, nu este de natură a ne spori încrederea în procesul electoral, sintagma generatoare de zâmbete “votăm ce vrem și iese cine trebuie” apărându-ne mai plauzibilă ca niciodată.
Un lucru este însă cert: ceva trebuie schimbat – fie în legislație, fie în proceduri, aproape cu certitudine în amândouă, întrucât ceea ce se întâmplă nu este normal, nu pare a fi natural și cu certitudine nu este de natură a genera încredere în sistemul electoral din România, care pare unul din ce în ce mai autocratic, discreționar și subiectiv.
