Prăznuită de Biserica Ortodoxă în data de 22 decembrie, Sfânta Mare Muceniță Anastasia, prin puterea rugăciunii îi tămăduiește pe cei bolnavi, de aceea poară și numele de izbăvitoarea de boli.
Sfânta Mare Muceniță Anastasia a viețuit în vremea împăraților Deciu (250-253) și Valerian (253-260). Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, și al unei creștine cu numele Fausta. Din copilărie, Anastasia a fost încredințată de maica sa, spre învățătura cărții, unui bărbat preaslăvit întru înțelepciune și cu viața cinstită, cu numele Hrisogon – un creștin credincios și iscusit desăvârșit întru cele dumnezeiești, iar după aceea și mucenic.
De la acest bărbat a învățat Anastasia nu numai înțelegerea cărții, ci și a cunoaște pe Acela Care este Alfa și Omega, începutul a toată zidirea cea văzută și nevăzută și sfârșitul tuturor dorințelor inimilor celor binecredincioși. A învățat să cunoască și să iubească pe Dumnezeul cel adevărat, pe Ziditorul tuturor și Stăpânitorul. Se sârguia în citirea cărților creștinești ziua și noaptea, învățând legile Domnului.
După moartea mamei ei, de la care a învățat credința creștină, Sfânta Mare Muceniță Anastasia a fost căsătorită de tatăl ei cu un tânăr elin de neam bun pe nume Publie, dar care era păgân de credință.
Deși cu avere bogată, Sfânta Anastasia adeseori își schimba hainele sale cele luminate și podoabele cele de mult preț și, îmbrăcându-se pe ascuns în haine sărace, ieșea din casa sa, neștiind nimeni, decât numai o slujnică a ei, care de aproape îi urmă și cercetă toate temnițele, dând mult aur la străji și cercetând pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Acestora încerca să le aline suferințele, oferindu-le hrana și cele necesare pentru rănile provocate de torturi. Le slujea pe cât putea în toate, cu bună cucernicie și cu cinste, spălându-le mâinile și picioarele și părul cel plin de praf curățindu-l, ștergând sângele lor și rănile lor legându-le cu petece curate. Apoi, dând fiecăruia hrană și băutură, se întorcea la casa sa.Aflând toate de la slujnică, soțul ei s-a mâniat, a închis-o într-o casă și a pus strajă.
Dar în urma unei furtuni pe mare soțul ei piere. Anastasia își împarte averea săracilor și își dedică întreaga viață slujirii celor bolnavi.
Sfânta Mare Muceniță Anastasia – izbăvitoarea de boli – îngrijește pe cei bolnavi. Ajunge ca prin puterea rugăciunii sa-i tămăduiască și pe cei otrăviți. Avea și cunoștințe medicale și cu ajutorul lor și ale rugăciunilor, tămăduia rănile celor torturați pentru credința în Hristos. e).
În acea vreme împăratului Dioclețian i s-a vestit de la Roma că s-au umplut temnițele de mulțime de creștini care nu se leapădă de Hristosul lor, și că toți au învățător pe Hrisogon, pe care-l ascultă, ținându-se de învățătura lui. Împăratul socotea că dacă va birui pe Hrisogon, apoi va birui și pe ceilalți creștini.
Deci, fiind dus Sfântul Hrisogon la împărat spre întrebare, îi urmă lui de departe și Anastasia.
Dioclețian știa prea bine pe părinți, pe bărbatul ei și pe dânsa și, înțelegând cum că risipește averea rămasă de la părinții săi, miluind pe creștinii cei săraci, vrând s-o ia de la dânsa, ca s-o moștenească el, a poruncit s-o aducă înaintea sa. Văzând că n-o poate întoarce din credință, Dioclețian foarte tare s-a mâniat.
Anastasia a fost osândită la moarte, împreună cu alți osândiți, pentru felurite faceri de rele, să se înece în mare. Și era între dânșii un bărbat drept-credincios, cu numele Evtihian, care pentru Hristos fiind lipsit de toată averea sa, spre aceeași moarte îl ducea. Deci, punându-i pe toți în corabie, i-au dus pe mare. Ajungând în mijlocul mării, ostașii s-au suit într-un barcă ce era pregătită pentru dânșii, iar corabia cu osândiți, sfredelind-o în multe locuri și făcând-o să se scufunde, ei au ieșit la mal.
Când era să se înece corabia, deodată cei ce erau în corabie au văzut pe Sfânta muceniță Teodotia îndreptând corabia către mal și așa au plutit fără primejdie. Toți cei osândiți, văzând acea minune și fiind mântuiți de înecare, au căzut la picioarele celor doi creștini, adică înaintea lui Evtihian și a Anastasiei, vrând să se facă creștini. Deci, ieșind fără vătămare la mal, au fost învățați credința în Domnul nostru Iisus Hristos de către cei doi și s-au botezat. Toate sufletele care s-au mântuit de înecare și au crezut în Hristos erau o sută douăzeci. Înștiințându-se despre aceasta ighemonul și prinzându-i pe toți, i-a pierdut cu felurite chinuri. Iar pe Sfânta Muceniță Anastasia a poruncit să o întindă între patru stâlpi, să o lege și să o ardă cu foc.
Astfel s-a săvârșit nevoința pătimirii sale, fericită vindecătoare de răni, dezlegându-se din legăturile cele trupești și ducându-se către dorita ușurare cerească.
Iar sfântul ei trup, cerându-l de la femeia ighemonului o oarecare femeie dreptcredincioasă, cu numele Apolinaria, l-a luat nevătămat de foc și l-a pus în grădina casei sale. Apoi, după o vreme, încetând prigoana, a ridicat biserică peste mormântul ei. După mulți ani, acele cinstite moaște ale Sfintei Mucenițe Anastasia au fost aduse în Constantinopol, spre apărarea și mântuirea cetății și întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru preamărit, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci.
Sursă: Viețile sfinților luna decembrie
