Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit anual pe 30 noiembrie, este considerat ocrotitorul spiritual al României și figura centrală care leagă creștinismul timpuriu de teritoriile locuite de daco-romani.
Numit și „Cel dintâi chemat”, Sfântul Andrei a fost primul apostol care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la propovăduirea Evangheliei. Sfântul Andrei a fost unul dintre primii discipoli ai lui Iisus Hristos, răspunzând chemării de a deveni „pescar de oameni”.
Tradiția creștină menționează că el a propovăduit în Scythia (un teritoriu care cuprinde părți din actualele Dobrogea și sudul Ucrainei), devenind primul aducător al creștinismului pe teritoriile locuite de strămoșii noștri. Dobrogea este regiunea în care Sfântul Andrei a propăvăduit, iar descoperirile arheologice sugerează că Sfântul Andrei a trăit într-o peșteră din această zonă, convertind populația locală la creștinism. Peștera în care a locuit este cunoscută astăzi sub numele de „Peștera Sfântului Andrei” și este considerată un loc sfânt și un important obiectiv de pelerinaj.
În 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat oficial patronul spiritual al României, printr-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această recunoaștere formală subliniază legătura puternică dintre misiunea sa apostolică și moștenirea creștină a poporului român.
Etimologia numelui Andrei provine din limba greacă unde cuvântul ἀνήρ/ἀνδρός – aner/andros înseamnă bărbat, numele din limba română fiind o variantă a numelui grec “Andreas” care înseamnă „barbat curajos”.
Sfântul apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, pe ţărmul Lacului Ghenizaret, o cetate era mică și neînsemnată. Sfântul Andrei, fiul pescarului Iona, se ocupa cu pescuitul, alături de frații săi, Simon și Petru.
Devine ucenicul lui Ioan Botezătoru. După ce Ioan Botezătorul spune despre Iisus „Iată mielul lui Dumnezeu!” (Ioan 1,36), Sfântul Apostol Adrei îl urmează pe Mântuitorul, devenind primul apostol chemat la învățătura lui Hristos. Este prezent la minunile înfăptuite de Mântuitor și martor la Patimile Domnului, plângând nespus de mult la moartea Mântuitorului.
Rămâne neclintit în credința sa, iar Domnul nostru i se arată atât lui, căt și celorlalți apostoli, în ziua Învierii. După învierea lui Mântuitorului și Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare, pentru a fi misionarii credinței. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scythia (Dobrogea de azi). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său – Apostolul Petru – prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi.
Apostolul Andrei a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei și ajungând în Dacia, s-a stabilit într-o peșteră, care îi poartă și astăzi numele.
A predicat Evanghelia la Ierusalim, în Iudeea, Galileea, Samaria, Asia Mica (Turcia de azi), Sciția Mica (Dobrogea de azi), Sciția Mare (teritoriul Ucrainei de azi) și ultima dată în Grecia. Deoarece era pescar, Sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci, ocrotitorul lor.
Nu se știe cu exactitate anul, dar se crede că în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Dioclețian (81-96), a fost martirizat la Patras, lângă Corint, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută astăzi drept „Crucea Sfântului Andrei”.
