12.1 C
București
duminică, 25 mai, 2025
spot_img
StiriInternSindicatele sar la gâtul lui Ciolacu. Se cere o reformă fiscală urgentă

Sindicatele sar la gâtul lui Ciolacu. Se cere o reformă fiscală urgentă

- Advertisement -

Aflat în plină campanie electorală, premierul Marcel Ciolacu are de înfruntat furia sindicatelor, care reclamă o politică fiscală dezastruoasă. 29 de federații sindicale afiliate la Blocul Național Sindical (BNS) au organizat astăzi, 13 mai, un miting de proporții în fața sediului Guvernului, dar și a mai multor ministere.

play-sharp-fill

„România are una din cele mai ridicate sarcini fiscale pe muncă din Europa, în schimb are una din cele mai reduse poveri fiscale pe capital”, spun cei de la BNS.

Iată ce reclamă sindicaliștii: „În 2023, ponderea veniturilor fiscale în PIB a fost de doar 27,1%, mult sub media Uniunii Europene care a fost în aceeași perioadă 40,4%. Situația se datorează pe de o parte unei așezări deficitare a sistemului fiscal și, pe de altă parte, evaziunii fiscale cronicizate.

Astăzi, România are una din cele mai reduse rate de fiscalizare a averilor și a capitalurilor din Europa! Din impozitul pe venit și din impozitul pe profit, România adună azi ca venituri fiscale doar 4,7% din PIB. Media europeană este de aproape trei ori mai mare – 13,3%!

România impozitează profitul cu o rată de 16%, una din cele mai reduse din Europa. Doar Ungaria și Irlanda au o cota mai mică. Dividendele, dobânzile, dar și redevențele au și ele un tratament la fel de preferențial, printre cele mai reduse din Europa.

Țara noastră își construiește veniturile bugetare pe impozite pe bunuri și servicii (în special TVA) și pe contribuții sociale (plătite aproape integral de salariați). Cele două categorii asigură 76% din totalul veniturilor fiscale ale bugetului general consolidat!”.

În acest context, sindicaliștii cer o reformă fiscală urgentă.

„Indiferent de nivelul veniturilor obținute sau de nivelul bunăstării, România taxează la fel. Este unul din foarte puținele state membre ale Uniunii Europene care are aceeași rată efectivă de impunere, atât pentru venituri din muncă egale cu salariul mediu, cât și pentru venituri de două ori mai mari decât salariul mediu.

Sistemul fiscal din România este în acest moment unul al excepțiilor de la regulă. În repetate rânduri au fost reduse cotele de impunere pentru mediul de afaceri, dar și pentru anumite categorii profesionale, fluturând sloganul unei posibile mai bune conformări și colectări. Acest lucru nu s-a întâmplat. Este și motivul pentru care sarcina fiscală pe muncă este una dintre cele mai ridicate din Europa, România având una din cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor din contribuții sociale și impozit pe venit din blocul comunitar. Aplicarea unei cote unice de impunere, cumulată cu un nivel semnificativ de evaziune fiscală, au condus la acest paradox: cei corecți sunt sancționați și pedepsiți să plătească mai mult pentru a acoperi necesarul de finanțare al unui stat care nu este capabil să aplice o politică fiscală corectă și echitabilă…

Modelul pe care îl avem astăzi este vinovat pentru riscul ridicat de sărăcie, pentru inechități sociale exagerate, pentru migrația masivă a populației active, pentru rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor sau pentru incapacitatea statului de a asigura prestații sociale la un nivel adecvat”, se spune într-un comunicat al celor de la BNS.

În replică, premierul Marcel Ciolacu a declarat că trebuie să fie făcute deduceri pentru impozitarea muncii.

“Din punctul meu de vedere, trebuie făcute deduceri la impozitarea muncii pentru a dezvolta servicii. Dacă scazi în acest moment pauşal la toată lumea este total incorect, pentru că una e să ai venituri de 20.000 de lei, alta să ai venituri de 3.500 de lei. De fapt, creezi o discrepanţă şi mai mare între cei cu venituri mici şi cei cu venituri mari, şi nu dezvolţi niciun serviciu.

Eu m-am săturat de 30 de ani să facem totul după ureche, improvizat și să nu ne uităm la sisteme care funcționează (…).

În primul rând, aceste impozite nu sunt de anul acesta. Toată lumea știe că impozitarea muncii este cea mai mare în România, mai ales impozitarea muncii la veniturile mici. Asta face diferența între noi și Europa.

O treime dintre români au salariul minim pe economie. O reducere a impozitării pentru salariul minim pe economie, așa cum este în Germania și în toate țările civilizate, ar însemna să mărim de la o treime la jumătate. Este un lucru foarte fragil”, a declarat premierul, duminică seara, la Antena 3 CNN.

În același context trebuiesc menționate și disensiunile dintre PSD și PNL pe tema creșterii salariului minim, liberalii avertizând că va exista o reacție negativă a patronatelor, care nu vor putea susține aceste creșteri salariale și vor exista reduceri de personal sau chiar închiderea unor afaceri.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE