Țara a dat în clocot la așa veste teribilă! Nu știu dacă de furie c-a ratat o nouă șansă de a scăpa de NATO și UE, făina de greieri și schimbările obligatorii de sex, sau de frustrare că și așa terna campanie va deveni și mai plicticoasă!
Evident, în afara fanilor exaltați, nimeni n-a vărsat sincer vreo lacrimă pentru eliminarea ei din cursa prezidențială! Și toate batistele umede fâlfâite public maschează satisfacția unora sau îngrijorarea altora în fața noilor calcule, toți interesați exclusiv de cum să pună mâna pe cea mai mare parte a zestrei electorale a susnumitei. Democrați, proeuropeni și proatlantiști declarați, care mai ieri făceau scut împotriva ”extremiștilor” și cereau măsuri de izolare a acestora sau chiar de scoatere în afara legii, deplâng soarta crudă și nedreaptă care a luat din mâinile unei populații mature, echilibrate și informate, puterea de a o învesti sau nu în cea mai importantă funcție din stat pe cea mai stridentă exponentă a curentului politic dătător de fiori pe șira spinării oricui știe puțină istorie!
Un pic surprinzător, ei s-au agitat mai tare decât fanii Tribunei. O apatie mioritică i-a cuprins pe cei care, la chemarea ei de a protesta în stradă, au preferat să stea acasă și să amenințe că vor scrie cu pixul pe buletinele de vot numele ei, ca să… arate ce indignați sunt! Degeaba s-a chinuit ea să zbiere (mai tare ca de obicei) împotriva evreilor, a ocultei mondiale, a reptilienilor! Nimic! În piață, în locul milioanelor care erau gata s-o trimită din primul tur direct la Cotroceni, un mare vid plin de ingratitudine!
Dincolo de ipocrizia majorității politicienilor dâmbovițeni și de resemnarea admiratorilor care trebuie să-și caute rapid alt idol care să dea voce tuturor temerilor absurde care-i animă, rămân două întrebări la care toți promit acum c-o să dea răspunsuri cât de curând, dar care vor fi uitate rapid după ce vor fi trecut alegerile. Are CCR-ul căderea legală să blocheze candidatura unui cetățean român necondamnat penal, doar în baza declarațiilor și comportamentelor acestuia? Dar asta nu poate fi lămurită de opinia publică, ci exclusiv de juriști, în special constituționaliști.
Citind motivarea deciziei, n-ai cum să nu fii de acord cu validitatea motivelor de îngrijorare care au stat la baza ei. Nu poți să nu rezonezi cu concluzia că o persoană care s-a manifestat ostentativ împotriva tuturor principiilor care trebuie să guverneze un stat modern, multe stipulate în Legea Supremă pe care ar fi putut ajunge să jure c-o va proteja, nu are ce să caute în fruntea lui. Dar n-are ce să caute nici în competiție? Și iată și a doua întrebare! Singura la care cred că avem dreptul cu toții să căutăm un răspuns. Pentru că el depinde de valorile personale, atât timp cât legislația nu prevede clar astfel de situații. Și-atunci, ținând cont de ele și nu de sloganuri și cuvinte bombastice, de manipulări grosolane sau de teatru ieftin, e acceptabilă moral stoparea în acest mod a unui concurent? Și, dacă da, este sau poate fi CCR acea instanță supremă chemată și, mai ales, capabilă să stabilească pe unde trece granița extrem de fină dintre drepturile cetățenilor și cel al societății de a se apăra de cei care le-ar putea folosi pentru a submina însuși fundamentul cetății? Iată o altă dilemă greu de tranșat într-o țară în care meritocrația este doar un cuvânt pompos din DEX, iar impostura, incompetența și iresponsabilitatea n-au oprit pe prea mulți să ajungă în poziții din care să influențeze viețile multor altora.
Pe de o parte, aș putea spune: Curtea Constituțională nu e departamentul de HR (Resurse Umane) al companiei numite România. Ea trebuie, eventual, ca ultimă instanță, doar să verifice îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de lege pentru depunerea candidaturii, nu calitățile și defectele doritorului și, implicit, capacitatea acestuia de a îndeplini funcția, odată obținută. De asta se ocupă ”angajatorul”, cel în fața căruia susține interviul. Adică poporul. Iar rezultatul evaluării calităților sau defectelor pretendentului se materializează prin numărarea buletinelor din urne!
Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb: dacă ar fi existat CCR în Germania prenazistă și ar fi stopat alegerea lui Hitler în Bundestag și, implicit, ascensiunea acestuia spre funcția de Cancelar și rolul de Führer, cum s-ar poziționa toți cei care acum vorbesc despre principii și valori? Căci, ce să vezi, el a ajuns la putere în mod democratic! Și nu, nu-mi veniți cu prostia că Șoșoacă nu e Hitler. Sigur că nu e! Nici Hitler nu era Hitler înainte de a deveni Hitler! Și absolut nimeni nu cred că intuia ce urmări va avea devenirea lui!
Istoria nu se scrie cu ”ce-ar fi fost dacă” și nici privind în globuri magice de cristal! De aceea, singurul lucru rațional și matur de făcut acum e să decidem dacă suntem suficient de maturi și raționali, ca societate, și, mai ales, ce mecanisme de siguranță putem construi pentru a face față situației în care se dovedește că nu suntem!
