În ziua de 25 iulie se prăznuiește în calendarul ortodox Adormirea Sfintei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. În popor sărbătoarea este numită Sfânta Ana sau Ana Ospenia.
Despre Sfânta Ana, se crede că este o sfântă cu totul blajină şi milostivă, care îi ajută cu bunul mers al vieţii şi al treburilor pe cei ce țin cu sfințenie sărbătoarea, îi apără de rele și de durere.
Ziua este o sărbătoare veche, precreeștină, și este dedicată somnului morţii. Oamenii respectă ziua de frica de a nu cădea în somnul cel lung, în somnul morții.
Se crede în popor că Sfânta Ana este sora sfântului Ilie. Tradiția spune că în această zi nu se țese. O femeie a intrat în război şi a țesut şi a adormit pe pânză, de unde s-a sculat a doua zi. Mama unui flăcău l-a luat când era mic la cules de cânepă în această zi. Copilul a adormit şi numai după trei zile l-au putut scula preoții, citindu-i rugăciuni.
În unele zone există credința că-i rău de adormit, adecă acel ce lucrează în această zi, şi alţii ai lui, pot să cadă în somn și să doarmă trei zile şi chiar o săptămână de zile.
O legendă ce circulă în Transilvania zice că pe vremea Sfintei Ana, într-un sat din Palestina, se strânsese mulțime de popor la un fecior, despre care se zicea că știe face minuni mai abitir ca Domnul Hristos.
Auzind vestea, Sfânta s-a dus și ea să-l vadă pe feciorul făcător de minuni. Ajungând la el acasă, după cum era datina, și-a spălat picioarele înainte de a intra în casă, și cu smerenie s-a apropiat de el, rugându-l ca să facă, dintr-un rug uscat, unul verde şi înflorit.
Feciorul acela însă, neștiind face nici o minune, s-a mâniat pe Sfânta Ana și a dat-o pe ușă afară, batjocorând-o înaintea tuturor celor ce se aflau acolo.
Sfânta nu a zis nimic, însă îngenunchind înaintea casei, unde locuia el, a început a-l blestema, dar pe când îşi împreuna mânile spre a le înălța în sus către Dumnezeu, vede că-i lipsește inelul ce-l păstra cu sfințenie, moștenit de la maică-sa.
Văzând că tânărul nu este un făcător de minuni, ci cu un mare meşter de tâlhării, după ce a văzut că-i lipseşte inelul a băgat de seamă că numai el, luând-o de mână și scoţând-o cu putere pe ușă afară, i-a scos inelul din deget.
Supărată de această pățanie, a început a se ruga lui Dumnezeu să-l prefacă, spre pedeapsă, în inel, ca să se sature de a mai face tâlhării, precum a făcut mai înainte.
Rugăciunea Sf. Ana se auzi la cer, că pe când își sfârși ea rugăciunea, spre mirarea tuturor celor din casă, el se făcuse nevăzut, prefăcându-se într-un inel mic şi sgrăbunţos, care s-a înfăşurat în jurul unei crănguțe de pe un pomișor ce era înaintea casei lui. Din acest inel au ieșit apoi mai târziu o mulțime de omizi şi din fiecare omidǎ câte un fluturaș micut, spre mirarea și minunarea tuturor celor de față.
Iar Sfânta Ana, văzând minunea şi puterea lui Dumnezeu, le-a zis: Niciodată să nu vă lăudaţi că știți face mai mult ca Dumnezeu, căci Dumnezeu în o minută pe toți vă poate preface în cele mai nemernice vietăți!
Surse: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români; Antoaneta Olteanu – Calendarul poporului român
