Știți cum se spune: Dă românului mintea de pe urmă! Și liberalii sunt români, deci bine că le veni și lor inteligența la cap și, după ce prin februarie ne explicau aproape militărește ce avantaje aduce devansarea alegerilor prezidențiale, în iunie au aflat că vara nu-i ca iarna (doar sunt și ei urmași de-ai lui Traian), e cald și nu se poate face campanie electorală pe plajă, în șlapi, cu batistuța la piept și cu rața de plastic în brațe.
Tot cam acum le-a spus cineva, probabil, că în septembrie începe școala, deci nu se face să perturbi educația viitorului țărișoarei cu aranjarea unor secții de vot. Că nu e chiar același lucru cu scrutinul local de acum 4 ani (tot în septembrie), cu cel parlamentar (în noiembrie, când, se știe, cursurile se termină) sau chiar cu 9 iunie ce abia trecu. Sigur, în România, nu obții voturi convingând oamenii că ai viziune, proiecte și soluții, ci mobilizându-i pe cei care abia așteaptă să te creadă. Lăsând la o parte caraghioslâcul sucelii schimbării modificării (că doar ne-a spus nouă cineva că numai boul e consecvent, și noi nu vrem bovine în politică) și senzația de amatorism oportunist, cam incapabil să asigure stabilitatea atât de clamată în ultimul an, rămân motivele reale, obiective și pragmatice, adică interesele meschine.
PNL-ul s-a aliat cu PSD-ul de teamă că, singur, va coborî în alegeri sub AUR. PSD s-a aliat cu PNL pentru a nu fi nevoit să apeleze la AUR. Ambele partide s-au gândit că, în coaliție, se vor putea supraveghea mai bine și vor putea specula în folos propriu orice reușită. Și-apoi… Stabilitatea, ah Stabilitatea! Ce frumos sună ea în discursurile electorale. Dar rezultatele comasatelor au schimbat puțin datele ecuației. Da, PSD și PNL au repurtat un succes important, și împreună și separat. Mai puțin la Capitală, dar acolo au contat alte jocuri. Ai zice că e la mintea cocoșului că păstrarea coaliției e o carte câștigătoare. Dar contează ce s-a-ntâmplat și în rest. USR a devenit irelevant, cu nici 9% la europarlamentare și nici 6% la consilii locale (deci la votul politic), nemaifiind un pericol de a atrage alegători de la PNL. Dimpotrivă, a devenit o pradă ușoară în vederea celei de-a 234-a unificări a dreptei, sub umbrela Brătienilor, desigur. Dar asta presupune puțină negociere, care nu s-ar putea termina până în septembrie. Iar Ciucă are nevoie de procentele acelea suplimentare pentru a fi sigur că ajunge în turul 2 al prezidențialelor. Apoi AUR a avut un scor mult mai mic decât se așteptau liderii, fanii și analiștii de studio. 15% la europarlamentare nu e puțin, dar e departe de creșterea visată și prognozată. Dacă adaugi și faptul că la consilii locale au luat doar 9,5%, avem imaginea unui eșec neașteptat. Sau, cel puțin, a opririi creșterii. Ceea ce, înainte a două alte runde de alegeri, e cam tot aia. Ca urmare, USR accelerează spre conservatorism, cu Lasconi locomotivă. Simion face multîntârziatul anunț că va candida la președinție, pentru a opri mișcările centrifuge din partid și pentru a da un nou imbold activiștilor ușor demoralizați, care s-ar putea muta la Șoșoacă. Chiar dacă șansa de a ajunge în turul 2 s-a îndepărtat simțitor. Așadar, ”extremismul” nu mai e chiar așa un pericol, deci nici nevoie de stabilitate nu prea mai e!
Cel mai important e procentajul liberalilor, mult mai bun decât îl visa oricine. Deși e unul datorat conjuncturii și guvernării împreună cu social-democrații. Extaziați de cei aproape 27% luați în nume propriu la consiliile locale, ei se văd deja în turul doi al prezidențialelor și, implicit, câștigătorii lor (datorită fenomenului anti-PSD), cu condiția ca ele să se desfășoare cât mai târziu, pentru a permite promovarea eficientă a ideii că Ciucă, ostașul cel de dreapta, e cel mai bun să preia comanda și să bage ordinea și disciplina în Unitatea Mioritică. Și, desigur, cum spuneam mai sus, pentru a permite finalizarea aranjamentelor cu cei ce, rămași orfani, nu prea mai au resurse umane sau de alt fel cu care să salveze ceva. Chiar dacă asta înseamnă să trădeze o înțelegere care a funcționat până acum și în, sau mai ales în avantajul lor. Dar nu e chiar neașteptat, ci un cunoscut modus operandi (vezi Alianța DA, apoi USL-ul, apoi coaliția cu USR-ul).
Șeful PSD știe, de aceea a anunțat foarte clar că nu va candida la prezidențiale, dacă acestea sunt în decembrie. Și-atunci, social democrații au două variante: fie trimit la înaintare pe cineva de umplutură, pierzând sigur nu doar Cotroceniul, ci, cel mai probabil, și guvernarea, fie se încolonează în spatele lui Geoană, sperând că acesta, după ce-l va bate pe Ciucă, își va ține cuvântul dat în negocieri că-l va menține pe Ciolacu premier. Dar de ce ar face-o?
