Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită pe 29 august în calendarul creștin, a țesut numeroase legende care îmbină elemente istorice și religioase. Fiecare dintre aceste povești și legende poartă un mesaj profund despre pocăință, credință și adevăr, continuând să inspire și să influențeze viețile spirituale ale credincioșilor din întreaga lume.
Despre Sfântul Ioan se povestește că pe când era un tânăr sărac, cuminte și foarte frumos, tocmai pentru această frumusețe o femeie bogată îşi puse ochii pe dânsul. Într-o zi îi spune chiar că peste noapte îl va aștepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, să vină, că de nu va veni, vai și amar va fi de capul lui. Sf. Ioan, care știa din ce pricină îl paște acest greu păcat, se întristă adânc si se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce ce-i căşunează atâta scârbă – frumusețea cea ademenitoare și să-l facă urât. În acest chip socotea el că femeia aceea îşi va întoarce fața și gândurile cele rele de la dânsul.
Dumnezeu se milostivi de fecior și-l învăță, se zice, ca să scoată cuțitul și să-şi taie capul. Sf. Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie. Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase. Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă şi cu ocări l-a dat afară. În acest chip Sf. Ioan a fost scutit de păcat.
Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica poruncește și poporul nostru serbează chiar Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul. (Tudoe Pamfile)
Sfântul Ioan cap tăiat era fecior în casă la Irod-Împărat şi femeia lui Irod tare s-a îndrăgit de dânsul, dar el n-a vrut să se dea în dragoste cu ea. De ciudă, împărăteasa i-a pus un inel scump în buzunar. A căutat la toți și numai la el s-a găsit inelul, și de aceea 1-a pus la închisoare.
Impăratul acela avea o fată vitregă care juca tare frumos şi la o petrecere fata a jucat aşa ca tatăl ei i-a zis să-i ceară ce va vrea, căci el îi va da. Mamă-sa a-nvățat-o să ceară capul lui Sf. Ioan. De știam așa, a zis împăratul, îți dam mai bine capul meu. Dar amu n-avea ce face și a poruncit de i 1-a tăiat. Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucând; și împăratul a blestemat-o: De-amu, draga mea, tot să joci! (Tudoe Pamfile)
După decapitarea lui Ioan, legenda spune că capul său a fost aruncat într-un loc necunoscut, dar ulterior a fost găsit de credincioși și ascuns pentru a-l proteja de profanare.
Conform unei legende, Irodiada, copleșită de frumusețea și de grația fiicei sale, Salomeea, a ținut o oglindă în fața ei în timp ce Salomeea a dansat pentru a-l încânta pe Irod. Dansul Salomeei a fost atât de seducător încât Irod a promis că îi va da orice dorește. Irodiada a convins-o pe Salomeea să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul pe o tavă de argint. Se spune că oglinda folosită de Irodiada pentru a-și încuraja fiica să danseze a devenit un simbol al vanității și al păcatului. Unii cred că această oglindă era fermecată și că reflecta nu doar imaginea persoanei, ci și dorințele ascunse ale inimii. După ce Salomeea a cerut capul Sfântului Ioan, oglinda s-a spart, simbolizând sfârșitul nefast al unei dorințe nemărturisite.
Despre Salomeea se crede că după moartea Sfântului Ioan Botezătorul sufletul ei nu a găsit niciodată pace. Se spune că, fiind pedepsită de Dumnezeu pentru crima sa, Salomeea a fost condamnată să danseze fără încetare în iad, purtând pe o tavă capul sfântului, pentru a ispăși păcatul comis. Acesta este un simbol puternic al remușcării și al pedepsei divine pentru cei care trăiesc în păcat.
După decapitarea sa, legenda spune că limba Sfântului Ioan nu a încetat să rostească mustrări împotriva lui Irod și a Irodiadei, chiar și după ce capul său a fost așezat pe tavă. În unele tradiții, se spune că Ioan ar fi strigat împotriva păcatelor lor până când capul a fost îngropat. Legenda capului vorbitor simbolizează puterea martirilor și a celor neprihăniți de a continua să mărturisească adevărul și dreptatea, chiar și în fața morții.
Conform unei alte legende, sângele Sfântului Ioan Botezătorul avea puteri vindecătoare. După decapitarea sa, o parte din sângele său a căzut pe pământ și, oriunde atingea, se credea că acea zonă devenea sfântă și căpăta proprietăți miraculoase. Există mărturii conform cărora cei care se rugau în acele locuri sau își ungeau rănile cu praf amestecat cu sângele său erau vindecați de boli și suferințe.
