Am, primit, în ultima săptămînă, cel puţin 20 de apeluri telefonice de la prieteni şi cunoştinţe, toţi întrebîndu-mă cu cine votez la prezidenţiale fiindcă ei habar n-au, sînt dezgustaţi văzînd ce se întîmplă în acestă pseudocampanie electorală şi nici măcar nu ştiu dacă, în final, se vor duce la vot. Ca niciodată în toţi aceşti ani democratici electorali.
Cum toţi cei care m-au sunat sînt din clase sociale diferite, cu educaţie diferită şi opinii politice diferite, nu cred că greşesc dacă extrapolez la nivel general acest sentiment, excepţie făcînd, desigur, nucleele dure ale partidelor. Regăsim aceeaşi nedumerire în interviurile luate de televiziuni cetăţenilor pe stradă peste tot prin ţară.
Şi nu cred că este întîmplătoare situaţia. Interesul partidelor mari, atunci cînd sînt conştiente că e cel puţin discutabilă oferta lor politică în privinţa candidaţilor la preşedinţie, este acela de a ţine departe nehotărîţii care pot încurca toate calculele lor. De aici întreg haloimisul, circoteca, ducerea în derizoriu cu ajutorul televiziunilor înrolate politic şi suita de prezidenţiabili fără şanse, dar buni să contabilizeze voturi din bazinul celor care chiar vor să iasă la vot.
Mai precis, impresia mea, din ce în ce mai acută, este aceea că dincolo de aparenta balamuceală generală cu atacuri stupide, jigniri penibile şi completă lipsă de substanţă discursivă din partea candidaţilor există o strategie bine pusă la punct atît pentru prezidenţiale, cît mai ales pentru parlamentarele despre care, din cîte vedem, nimeni nu discută. Un fel de teatru de păpuşi, în care doi păpuşari manevrează cîte şase-şapte figurine simultan în spatele cortinei.
Îmi este greu în acest moment să aduc şi argumente consistente în susţinerea acestei impresii, însă modalitatea în care primii candidaţi clasaţi în sondaje, care au şi partide în spate, preiau de la unul la altul taman aceleaşi teme de atac reciproc, precum şi similitudinea strategiilor de campanie în care toţi halesc, toţi sînt oameni din popor, toţi acuză contrandidaţii de prorusism, ca să n-o mai lungesc, toţi dansează pe aceeaşi melodie, nu cred că arată lipsa de creativitate a consultanţilor, ci mai degrabă o gaşcă de adolescenţi zgomotoşi suiţi pe căluţii dintr-un carusel, învîrtindu-se pînă la ameţeală în timp ce mecanicul din camera de control se joacă cu maneta de viteză.
Alegerile din acest an sînt mult, mult prea importante pentru a fi lăsate de marile puteri la voia întîmplării şi întereselor meschine de clan din politica autohtonă. Da, de 35 de ani sîntem controlaţi din afară, însă este pentru prima dată cînd interesele economice externe sînt depăşite de cele militare. Aşa încît, este greu de crezut că oferta partidelor la prezidenţiale şi modalitatea în care acesta e prezentată alegătorilor sînt doar rodul nivelului ordinar al întregii noastre clase politice. Scriam într-un alt editorial că alesul americanilor este Geoană, argumentînd pe îndelete, şi nu mi-am schimbat opinia. Însă cum să-l aduci pe prostănacul de Geoană la Cotroceni altfel decît contrapunînd nişte candidaţi ieftini şi necredibili precum Ciolacu, Ciucă, Simion sau Lasconi? Candidaţi cărora li se plantează zilnic subiecte de discurs şi acţiune care să-i decredibilizeze.
Un mic sondaj făcut în rîndul vecinilor mei de bloc, unii fiind oameni simpli, alţii educaţi, mi-a oferit un răspuns de peste 65% votanţi Geoană, restul procentelor fiind împărţite între Ciolacu, Simion, Călin Georgescu şi Cristian Diaconescu, argumentul fiind acela că nu simt respect şi atenţie din partea celorlalţi candidaţi. Pe româneşte, că-s nişte proşti care îi iau pe ei de proşti. Acest lucru în condiţiile în care doar vreo 40% mi-au spus că vor merge la vot. Desigur, este complet nerelevant micul meu sondaj, însă este suficient să mai există astfel de bule urbane de opinie în toate marile oraşe pentru ca un tablou să înceapă să se contureze. Probabil undeva, în simţurile colective ale românilor nehotărîţi există certitudinea că sînt manevraţi de politicieni prin tertipuri ieftine, aşa încît nevoia orientării către un independent vine cumva firesc în opţiunile lor de vot.
Posibil însă ca anumite calcule interne ale partidelor să ignore voinţele din afară şi să-şi ducă pînă la capăt propriile jocuri, caz în care o finală cu Simion în turul al doilea nu este exclusă. În această situaţie vom avea un preşedinte bişniţar necunoscător al unei limbi străine, fără strop de contacte externe relevante, fără noţiuni elementare de geopolitică şi geostrategie, fără pic de înţelegere a contextului regional militar în care ne aflăm. Caz în care va fi vai steaua noastră următorii 5 ani.







