14.6 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
DiverseTradiții, obiceiuri și superstiții de Izvorul Tămăduirii

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare, fără o dată fixă în calendar, cade în prima vineri de după Paști și aduce cu sine o serie de tradiții care își au rădăcinile în credința populară.

Se spune că oamenii care respectă această sărbătoare, se roagă și au grijă la rânduierile bisericești, vor avea un loc asigurat în Rai.

În sfânta zi de Izvorul tămăduirii, în timpul slujbelor religioase din  biserici are loc sfințirea apei cunoscută sub numele de Aghiasma Mică Agiasma Mică se bea pe tot parcursul anului, ori de câte ori e nevoie, în special în caz de boală, pentru a aduce liniște și bunăstare. Spre deosebire de Aghiasma Mare, care poate fi băută doar în următoarele 8 zile de la Bobotează, această apă sfințită poate fi folosită oricând de credincioși. Termenul „aghiasma” vine de cuvântul grecesc aghiasmos, care își are originea în cuvântul aghios (sfânt). „Aghiasmos” are aici înțelesul de apă sfințită.

Ziua de vineri din prima săptămână de după Paşte este rezervată căutării izvoarelor de apă, construirii, curăţirii fântânilor din moşia satului și sfințirea lor. În tradiția populară Izvorului Tamaduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică zi din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit. Se crede că izvoarele şi fântânile amenajate în această zi și apele sfințite în ziua de Izvorul Tămăduirii vor avea apă abundentă şi nu vor seca în verile secetoase.

În această zi din săptămâna luminată, de Izvorul tămăduirii, după datina românilor, preoții scoteau icoanele și făceau slujbe la câmp, pentru ploaie și boale grele. Exită credința că după ce toate apele sunt sfințite, cine bea apă și se spală în această zi pe toate părțile bolnave ale corpului, acesta devine sănătos.

În această zi se țin obiceiurile, pentru ca roadele pământului să poată lega (urzi) și să nu le bată grindina. Azi nu se țese, căci precum se trântește cu vatalele în bătătura pânzei, așa va bate și piatra. Nu se coase, căci precum sparge acul pânza, așa va sparge și piatra holdele. Nu se deapănă, căci precum se învârte vârtelnița, astfel se vor învârti și vânturile și vor aduce ploi și furtuni.

În multe zone ale țării se păstrează tradiția legământului juvenil. Tinerii și adolescenții făceau acest jurământ în case, grădini sau chiar în jurul unui copac înflorit, simbolul primăverii.

Din acest ritual, pe lângă jurământul care se rostea cu voce tare, mai făceau parte și colacul împletit, însoțit de o lumânare aprinsă și o strachină din lut. Apoi tinerii fac o masă mare cu bucate tradiționale și ies la joc.

După acest legământ juvenil, în fiecare an, cei care au făcut jurământul în anii precedenți se întâlneau cu cei pe care acum îi considerau rudele lor și petreceau împreună. Legământul solemn pe care și l-au făcut îi determină să se comporte ca rude de sânge, fiind mai mult decât simplii prieteni.

Tradiţia numită  înfrăţitul, un legământ între băieţi sau însurăţitul, un legământ între fete are drept scop ajutorul reciproc, între cei care au  împlinit ritualul, în cele mai dificile momente din viaţa lor. Şi persoanele mature împlinesc acest legământ, după care ei îşi spun surate, fârtaţi, veri şi verişoare şi se comportă ca şi cum ar fi rude. Scopul acestui legământ este acela de a fi de ajutor celui cu care „s-a legat”, până la moarte.

O altă legendă din bătrâni specifică faptul că cei credincioși trebuie să se spele cu roua adunată de pe frunze și să bea agheasmă. Astfel, ei vor fi vindecați de rele și de suferințe, și vor fi feriți de alte boli.

Gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile pentru a avea un an cu rod bogat.

În tradiția populară se spune că este bine să se dea de pomană alimente și băuturi, precum pâine, colaci, miere, vin sau apă, în semn de recunoștință și mulțumire pentru darul tămăduirii și al vieții.

Surse: Simeon Florea Marian – Sărbătorile la români; Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments