Silviu Prigoană a fost omagiat de o serie de politicieni, dar și de persoane foarte cunoscute, la foarte scurt timp după vestea morții sale.
Fostul președinte al țării, Traian Băsescu, în vremea căruia Silviu Prigoană a și fost parlamentar din partea PDL, l-a caracterizat drept „un om legendar”.
„Silviu Prigoană a fost un om legendar. Nu am decât cuvinte de laudă la adresa lui. Vreau să subliniez că a fost un om extraordinar. A fost un om de afaceri exemplar. Și cei care au fost în jurul lui au învățat ce înseamnă să fii corect. Dumnezeu să-l ierte. A fost un om pe care l-am însoțit în evoluția lui. E un om de afaceri pentru care am avut tot respectul. Administrația putea face un parteneriat fără grijă cu el. În această lume a mafioților din afaceri, eu nu spun decât atât: Dumnezeu să-l ierte”, a declarat Traian Băsescu la România TV, la scurtă vreme după ce a aflat că fostul său coleg de partid a plecat dintre cei vii.

Silviu Prigoană se află într-un restaurant din Brașov, iar decesul său a luat prin surprindere pe toată lumea. În ciuda intervenției celor de față, el nu a putut fi salvat.
El ar fi urmat să împlinească 61 de ani, la începutul lunii decembrie.
El lasă în urma sa o avere de peste 80 de milioane de euro, fiind proprietar cândva al mai multor posturi de televiziune precum Realitatea TV, Etno TV, Taraf TV, dar și al unor companii de servicii publice, Rosal Grup.