A venit rândul directorilor de la marile companii la care statul este acționar unic sau majoritar să fie luați la bani mărunți de premierul pus pe reforme. Alături de viceprim-ministrul Dragoș Anastasiu, Ilie Bolojan a anunțat astăzi, 22 iulie, că va începe o evaluare a fiecărei companii de stat în parte, urmând a fi stabilite noi criterii de performanță managerială și a se lua decizii în funcție de bunul mers al acestora.
„Am convenit că în perioada următoare, toate ministerele tutelare să asigure publicarea tuturor datelor care sunt necesare pentru a ști cine administrează aceste companii, ce câștiguri au, care le sunt indicatorii și toate datele economice care dau o oglindă cât mai fidelă cu privire la cei care conduc și în ce condiții conduc aceste companii. Acest lucru, nu cred că este o rușine pentru cei care le conduc, ca datele să fie publice, nici în ceea ce privește câștigurile, nici în ceea ce privește performanța și e un lucru de normalitate pe care îl vom face în perioada imediat următoare. Un al doilea element de bază ține de partea de management a companiilor, lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislație, atât în ceea ce privește reducerea numărului de membri, dar și în ceea ce privește plafonarea unor câștiguri. Pentru că avem o situație în care, abuzând, practic, de prevederi legale și fără un control serios al modului în care managerii acestor companii și cei care sunt parte în consiliile de administrație aplică legislația, de la valori rezonabile de câștiguri cu care au intrat atunci când au câștigat aceste nominalizări, s-a ajuns într-o perioadă relativ scurtă la limitele maxime, ceea ce, pe bună dreptate, a creat o nemulțumire, atât în opinia publică, dar și în ceea ce privește administrarea lor propriu-zisă, pentru că în condițiile în care îți cresc foarte mult indemnizațiile, fără ca acest lucru să se reflecte în performanțele companiilor sau în creșterea serviciilor acestora, este evident că e o măsură care abuzează, practic, legislația în vigoare”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
La rândul său, vicepremierul Dragoș Anastasiu a făcut o prezentare detaliată a portofoliului companiilor de stat și a eficienței economice a acestora.
„În vizorul AMEPIP (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, nota red.) avem 1.326 de întreprinderi publice, aici sunt întreprinderi care sunt fie 100% în proprietatea statului, fie statul este majoritar. Avem 1.182 la nivel local și sunt împărțite în societăți pe acțiuni, regii autonome și SRL-uri și 144 la nivel central. Deci avem 376 de SA-uri, 88 de regii autonome și 842 de SRL-uri. Dacă începem puțin să triem și punem deoparte toate companiile centrale, toate regiile autonome, precum și companiile locale care au impact, care au cifre de afaceri peste 50 de milioane de lei sau au alte tipuri de impacturi importante, avem 315 întreprinderi publice, care fac 96% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor. Din 256.000 de angajați pe care îi avem în toate întreprinderile publice, 173.000 sunt în aceste companii, în aceste 315 companii importante. Veniturile totale ale tuturor companiilor pe care le avem în vedere sunt 127 de miliarde, în timp ce top 315 au 13,6 miliarde, adică 96% din venituri. Subvenții, per total avem 14 miliarde și aceste companii din top 315 au 13,6 miliarde.
Acum, profiturile pe toate companiile, 15 miliarde, dar trebuie să scădem subvențiile, și pe top 315 – 14,9 miliarde. Atenţie, în momentul în care vom scădea subvențiile, veți vedea că per total mai rămâne aproape 1 miliard de RON. Acum, situația pierderilor.
La nivel național, 266 de întreprinderi generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de 2 miliarde de lei, atenție, după ce primesc subvenții. E vorba de Căi Ferate CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport feroviar marfă – CFR Marfă SA, Compania Municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complex Energetic Valea Jiului SA – 2 miliarde de RON. Sigur că putem să intrăm pe fiecare companie în parte, dar lucrurile acestea le veți putea vedea începând de mâine și pe site-ul AMEPIP.
Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? 270 de SA-uri, 78 regii autonome și 834 de SRL-uri. În jur de 300 de companii nu au depus date financiare, deci nu știm despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri zero. Astea împreună dau 550 de companii care au fie venitul zero, fie nu știm nimic despre ele, din cele 1.182 de companii. În jur de 230 de companii, deci dintre celelalte despre care știm câte ceva, au pierdere. Și în jur de 600 de companii au până la 10 angajați. Avem zone de activitate: apă, canal – sunt 326 de companii, cam jumătate pe profit, jumătate fie nu știm de ele, fie au pierdere. 146 de companii de salubritate, dintre care doar 76 sunt pe profit, 30 sunt pe pierdere, 26 nu știm nimic despre ele. 61 de companii de transport, dintre care 41 sunt pe profit, 10 sunt pe pierdere și 5 nu au date financiare depuse. Ce vedem per total? Că avem o ineficiență destul de importantă în zona acestor companii, că avem o polarizare importantă. 46 % din profiturile acestor companii reprezintă Hidroelectrica. Și avem câteva companii care sunt foarte profitabile și foarte multe companii, fie despre care nu avem cifre financiare în acest moment, fie au un profit mic sau sunt pe pierdere”, este prezentarea în cifre seci făcută în această seară de vicepremierul Anastasiu.
Ce urmează: „Noi propunem acuma trei luni pentru analiză. Deci toate companiile care sunt pe pierderi, dar nu numai, și cele care sunt pe profituri mici şi așa mai departe și care se pot fuziona, se pot desființa sau pot să facă alte tipuri de clustere și așa mai departe, vor avea trei luni la dispoziție să facă o analiză și trei luni după aceea să înceapă demersurile pentru eficientizare, oricare va fi procesul de eficientizare decis (…) Aș vrea să vă spun că urmează și o serie de măsuri care să facă viața companiilor în general și a celor de stat în special, ne referim acum la cele de stat, să facă viața mai ușoară. Și aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare și simplificare și în următoarele săptămâni și luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă. În același timp, vom veni cu propuneri de stimulare a economiei pentru că, ok, eficientizăm prin tăiere de costuri, dar va trebui să stimulăm și veniturile cumva. Urmează publicarea transparentă a, nu numai ce v-am spus eu aici, care este o mică sinteză din toate cifrele pe care le veți vedea la AMEPIP, dar veți vedea și tot ce înseamnă remunerații la absolut toate persoanele care lucrează la aceste companii publice. Vom publica lista tuturor subvențiilor. De asemenea, vom publica lista tuturor arieratelor, dar și a sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienții lor. Deci vom termina ceea ce în medicină se cheamă radiografie, pentru că apoi să putem să trecem la diagnostic”, a mai anunțat Dragoș Anastasiu.





