8.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
StiriInternUndă verde pentru hidrocentrala de la Pașcani

Undă verde pentru hidrocentrala de la Pașcani

- Advertisement -

A trebuit ca ministrul Mediului să treacă printr-o moțiune de cenzură pentru ca lucrurile să înceapă să se miște în ceea ce privește finalizarea hidrocentralelor începute încă de pe vremea regimului comunist. Astfel, după ce PSD și USR au îngropat pentru moment securea războiului, Diana Buzoianu a semnat acordul de mediu pentru ca lucrările la hidrocentrala de la Pașcani să poată fi finalizate de Hidroelectrica.

Ministrul Mediului a semnat acordul de mediu pentru una dintre cele patru hidrocentrale aflate în faze avansate de execuție

„Pe 16 Septembrie (acum 10 zile) a venit analiza Apele Române care stabilea clar că lucrările pentru hidrocentrala Pașcani au rol principal de lucrări împotriva inundațiilor și lucrări care vor asigura apa necesară pentru comunități din zonă.

Ieri am semnat punerea în transparență a acordului de mediu”, anunță pe facebook ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Deci nu a contat cel mai mult realizarea unui obiectiv care ar mai ușura facturile românilor la energie electrică, ci considerentele legate de prevenirea inundațiilor și a asigurării apei potabile pentru orașele din apropierea viitoarei hidrocentrale au fost cele mai importante.

În aceeași postare Diana Buzoianu explică pe larg motivele care au dus la întârzierea semnării acordului de mediu:

„* (…) eram în ultimele zile necesare pentru a adopta acest acord de mediu pentru că a reieșit clar, din toate analizele, că lucrările au un rol principal de siguranță pentru români.

*Pentru a semna acest acord am cerut o analiză de la Apele Române care a durat câteva zile, lucru care a isterizat mai mulți extremiști populiști.

*(…) eu consider că Ministerul Mediului nu poate fi doar notar, ci are și un rol de analiză critică asupra documentelor primite. A analiza critic, de exemplu, dacă proiecte care se bazează pe debite medii din ultimii 30 de ani vor avea real capacitatea de producție care e scrisă pe hârtie, în contextul scăderii debitelor din ultimii ani de zile, este doar o întrebare de logică elementară pe care ar trebui să o avem cu toții când ne uităm pe cifre”, sunt principalele motive de întârziere a actului ce permite continuarea lucrărilor la Hidrocentrala Pașcani.

Ministrul Mediului anunță și că „pentru celelalte 3 hidrocentrale (pentru care chiar marți a avut loc o discuție tehnică între Hidroelectrica și Apele Române, deci procesul legal parcurge pașii necesari) este nevoie de o analiză atentă și obiectivă. Mai ales că vorbim, în unele cazuri, de proteste ale locuitorilor din zonă care spun că se tem pentru accesul lor la apă dacă pornesc acele lucrări”.

Cum era și de așteptat, cei de la PSD salută gestul ministrului Mediului ca pe o mare victorie a partidului.

„Undă verde pentru hidrocentrala de la Pașcani, așa cum a cerut PSD!

Era singura decizie rațională și de bun-simț.

Mă bucur că ministrul Mediului a luat, într-un final, decizia corectă!

Românii au nevoie de siguranță energetică, nu de dispute sterile și propagandă inutilă. 

Deciziile CSAT și programul de guvernare nu sunt facultative și nu țin de ambițiile personale ale nimănui, indiferent de ce funcție ocupă.

Vom continua să monitorizăm foarte strict modul în care Ministerul Mediului, condus de USR, avizează și finalizarea celorlalte trei hidrocentrale strategice pentru sistemul național de securitate energetică”, anunță pe facebook președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Conform bit24.ro, lucrările la baraj au început în anul 1985, au fost abandonate în 1989, apoi au fost reluate pentru perioade scurte de timp. În momentul de față lacul de acumulare are un grad de realizare de circa 90 % și urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de mc de apă, iar hidrocentrala, aflată în același stadiu de realizare, ar urma sa aibă o putere instalată de 10 megawați.

În plus, hidrocentrala ar urma să aibă un rol cheie în alimentarea cu apă a zonei Paşcani-Târgu Frumos şi să contribuie la diminuarea riscurilor de inundaţii, care în ultimii  ani au cauzat pagube de sute de milioane de lei în regiune.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE