Judecătorii Curții Constituționale refac pentru a doua oară pe ziua de astăzi agenda de lucru în privința ședinței la care urmează a se decide dacă Legea care majorează taxele și impozitele respectă, sau nu, toate prevederile constituționale.

Inițial, într-un comunicat al CCR a fost anunțată data de 4 februarie 2026 pentru a se discuta sesizările depuse asupra actului normativ care cuprinde majorarea taxelor locale și a impozitelor.
Ulterior, CCR a revenit asupra anunțului transmis inițial și a precizat că a fost o greșeală, iar termenul de judecată pentru contestația depusă pe legea fiscală a fost stabilit, de fapt, pentru 21 ianuarie 2026, nu pentru data de 4 februarie, așa cum apărea în comunicatul publicat anterior, după cum anunța Digi24.
Nici această modificare nu a fost pe placul premierului, care a pus mâna pe telefon și a insistat ca ședința CCR să fie stabilită înainte de finalul acestui an.
„Termen preschimbat ședință de judecată pentru 10 decembrie 2025 – sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, a anunțat în cele din urmă Curtea Constituțională.
ARTICOLUL INIȚIAL
Șoc la Guvern! Legea care prevede majorarea impozitelor pe proprietate nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026
Judecătorii Curții Constituționale amână intrarea în vigoare a noilor taxe și impozite pentru locuințe și autoturisme. O contestație depusă de AUR la CCR va fi judecată abia în data de 21 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă o piedică serioasă pusă Pachetului 2 de reformă al Guvernului.
Legea privind creșterea impozitelor pentru locuințe și autoturisme a fost trecută prin Parlament prin asumarea răspunderii Guvernului în Pachetul 2 de reformă în urmă cu mai bine de două luni. Legea a fost însă contestată la CCR, iar judecătorii Curții Constituționale au decis să o întoarcă în Parlament pentru mai multe corecturi. A fost nevoie ca în data de 18 noiembrie parlamentarii puterii să se mobilizeze din nou și să mai voteze încă odată Legea creșterii taxelor și impozitelor.
Consecvenți în a contesta toate Legile reformei concepute la Palatul Victoria, cei de la AUR au depus la Curtea Constituțională o nouă opoziție, iar astăzi decizia judecătorilor a căzut ca un trăsnet: ședința de judecată pentru contestația depusă de parlamentarii AUR a fost stabilită pentru 21 ianuarie 2026. Prin această amânare, măsurile fiscale nu mai pot intra în vigoare la 1 ianuarie.
Decizia l-a făcut fericit pe liderul AUR, George Simion, care exultă pe rețelele de socializare.
O poziție cu totul neașteptată are însă deputatul USR Claudiu Năsui. Acesta a postat pe pagina sa de facebook un text prin care explică modul în care românii pot fenta temporar taxele și impozitele ce ar urma să fie majorate anul următor cu peste 75%.
„În sfârșit o veste bună pentru România: impozitele locale nu vor mai crește cu ~80% de la 1 ianuarie.
CCR va judeca contestația la această creștere în februarie (de fapt pe 21 ianuarie 2026, nota red.). Deci, chiar și în cel mai rău scenariu, măcar în luna ianuarie suntem salvați. În ianuarie rămân în vigoare actualele reguli, deci cine își va plăti impozitul în ianuarie, scapă de creșterea de 80% (…) Deci amânarea (măcar) a dublării impozitelor locale este o veste bine venită”, spune deputatul USR.
Amânarea stabilită astăzi de judecătorii CCR pentru a decide dacă Legea măririi taxelor și impozitelor este sau nu constituțională nu este decât răspunsul magistraților la Legea pensiilor speciale propusă de premierul Ilie Bolojan.
Dacă nu se va face pace între puterea executivă și cea judecătorească este foarte posibil ca în 21 ianuarie 2026 judecătorii CCR să trântească din nou Pachetul 2 de reformă, numai pentru a-i face în ciudă premierului.
În plus, se pune întrebarea ce va face statul dacă românii se vor buluci la ghișeele fiscului să își plătească taxele și impozitele pentru întreg anul 2026 la valoarea actuală, nemajorată, din 2025.
Guvernul a anunţat deja că va solicita CCR preschimbarea termenului de 21 ianuarie 2026 stabilit pentru judecarea contestației AUR la „Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, adoptată marţi de Parlament.
Reamintim că în Pachetul 2 de reformă au fost prevăzute majorări ale impozitelor locale, inclusiv creșteri de până la 80% pentru locuințe și introducerea principiului „poluatorul plătește” la impozitele auto. De asemenea, legea stabilea mai multe măsuri fiscale, printre care taxe fixe de 25 lei pentru fiecare colet de sub 150 euro care vine din zona non-UE, declararea ca inactive a firmelor fără cont bancar și un capital minim de 500 de lei pentru SRL-uri.





