Sezonul estival, care ar fi trebuit să aducă relaxare și aventuri exotice, a fost tulburat de o serie de evenimente geopolitice și perturbări în traficul aerian internațional. Peste 20% dintre rezervările de zbor spre Doha, Dubai și Abu Dhabi au fost anulate în ultima săptămână din iunie, pe fondul tensiunilor crescânde din Orientul Mijlociu. Dubai, una dintre cele mai populare destinații de vacanță, a fost cel mai grav afectat. Companiile aeriene se confruntă acum cu costuri uriașe, iar turiștii sunt nevoiți să își refacă planurile pe ultima sută de metri.
Tensiuni în Orientul Mijlociu provoacă haos în aeroporturi. Dubaiul, cel mai lovit
În perioada 22–30 iunie, peste 1 din 5 rezervări către destinații din Orientul Mijlociu – precum Doha, Dubai sau Abu Dhabi – au fost anulate, potrivit datelor furnizate de platforma Vola.ro. Cauza principală o reprezintă escaladarea tensiunilor din regiune, care a determinat operatorii aerieni să adopte măsuri drastice de siguranță, printre care rerutarea sau suspendarea unor zboruri.
Dubaiul este epicentrul acestei crize aviatice: nu mai puțin de 41% dintre zborurile programate către acest hub au fost anulate, transformând una dintre cele mai aglomerate destinații turistice într-un punct fierbinte al haosului aerian. Într-un context în care aeroporturile sunt deja supraaglomerate din cauza sezonului estival, orice tulburare geopolitică are un efect de domino, ducând la întârzieri în lanț, costuri suplimentare cu combustibilul și cazarea echipajelor, dar și la frustrări masive în rândul călătorilor.
Criza se extinde: și zborurile către Amsterdam, afectate de summituri și greve
Nu doar Orientul Mijlociu este în vizor. În aceeași perioadă, 9% dintre zborurile către Amsterdam au fost afectate de o serie de factori perturbatori. Summitul NATO organizat în Olanda și o grevă anunțată de personalul companiei KLM pentru data de 28 iunie au contribuit la destabilizarea rutelor aeriene dinspre și către Europa de Vest.
În contextul traficului aerian deja intens din perioada de vară, orice mică modificare sau întrerupere se amplifică rapid, punând presiune atât pe operatorii aerieni, cât și pe pasagerii care riscă să rămână blocați în aeroporturi sau să-și piardă legăturile internaționale. Această situație tensionată readuce în discuție importanța unor măsuri de siguranță suplimentare pentru pasageri – și mai ales rolul esențial al serviciilor de protecție a călătoriei.