13 C
București
luni, 19 mai, 2025
spot_img
DiverseViola odorata – legende, mituri și semnificații. Papirus din sipetul cu taine și...

Viola odorata – legende, mituri și semnificații. Papirus din sipetul cu taine și povești

- Advertisement -

Aflate printre primele semne mici de primăvară, florile Viola odorata, cunoscute popular ca violete, tămâioară, micșunele sau toporași, semnifică credința, nevinovăția, dragostea și modestia.

Viola odorata este o floare de primăvară foarte comună, recunoscută pentru frunzele în formă de inimă și este numită floricica echinocţiului. Înfloreşte în timpul echinocţiului de primăvară, dar o caracteristică aparte este că această plantă produce flori atât primăvara, cât şi toamna. Primăvara florile sunt pe deplin formate şi parfumate dar nu produc seminţe, în timp ce toamna florile sunt mici, ascunse între frunze, nu au miros, dar produc seminţe din abundenţă.  

Viola odorata este o plantă perenă încântătoare, plină de istorie.

În creştinism, se crede că Viola odorata a înflorit când îngerul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naște pe Mântuitorul.

Legenda spune că micuțele flori s-au născut din dorul de părinți al unei fete măritate departe de casă, Violeta, singura lor fiică, frumoasă. gingașă ca o floare. De cum apărea primăvara, fetele din sat plecau la pădure după flori. Regele Ghețurilor a zărit-o pe Violeta și inima lui de gheață s-a topit pe loc. A cerut-o de soție și spera ca surâsul ei cald să-i însenineze zilele mohorîte de iarnă din imperiul lui de gheață. Părinții fetei nu au primit vestea cu bucurie, dar de teamă ca iarna să nu se pună stăpână pe satul lor, s-au învoit să-i dea fata. Violeta a plecat să-i fie soție, dar a cerut regelui să le lase părinților un dar de preț care să le amntească de ea în fiecare primăvară. Astfel, în urma pașilor ei au răsărit micuțele violete delicate și frumoase ca fata, cu parfum suav precum sufletul ei curat.

La vechii gali toporașul simboliza neprihănirea  și modestia; În ziua de nuntă, așternutul nupțial era presărat cu toporasi

În Grecia antică violeta era considerată floarea Afroditei, zeiţa iubirii, violetele fiind foarte apreciate și asociate cu diverse mituri și legende.

Una dintre cele mai cunoscute povești îl implică pe Ion, fiul zeului Apollo și al prințesei muritoare Creusa. Ea l-a abandonat la naștere pe Ion, pe un versant de munte, temându-se de mânia tatălui ei, regele Xuthus.  Fiindu-I milă, zeița Atena a intervenit. L-a acoperit pe Ion cu o pătură de violete pentru a-l proteja. Ion a fost descoperit de ciobani, care l-au numit Iamos, după “ion” , numele grecesc al violetei și l-au crescut ca fiind al lor.

Violetele care îl adăpostiseră pe Ion în timpul copilăriei sale au devenit un simbol al protecției, intervenției divine și descendenței ascunse.

O altă legendă spune, că una dintre frumoasele fiice ale lui Atlas, fiind urmărită de razele arzătoare ale lui Apollo, zeul soarelui, i s-a adresat lui zeus, împlorându-i protecția. Atunci măritul stăpân al fulgerului  a ascuns-o  într-un crâng umbros, transformând-o într-o violetă parfumată.

În unele orașe ale Siciliei imaginea toporașului era imprimată  pe monede.

Despre Zeus se spune că s-ar fi îndrăgostit de o tânără fecioară pe nume Io, dar temându-se de furia soţiei sale a transformat-o într-o bovină care păştea pe pajiştile pline de toporaşi. Astfel, a devenit toporaşul timp de mai multe secole simbolul fertilităţii şi îndeosebi al iubirii.

Violetele au fost îndrăgite nu numai de grecii antici, ci și de romani. În mitologia romană se spune că zeița Venus, zeița dragostei, frumuseții și fertilității, ar fi determinat culoarea violetelor într-o cearta cu fiul său. Ea voia să știe dacă ea este mai frumoasă decât un grup de nimfe, dar Cupidon, fiul său i-a spus că nimfele sunt mai frumoase, acest fapt a supărat-o foarte tare pe zeiță și a determinat-o să fie violentă cu acele nimfe până când pielea acestora s-a făcut violet, apoi le-a transformat în violete.

Modestia: florile lor mici și delicate măsoară adesea doar câțiva centimetri în diametru, reflectând smerenia și frumusețea neprevăzută.

Viola odorata era favorită în Grecia antică și era simbolul Atenei.

Frunze în formă de inimă: frunzele în formă de inimă evocă sentimente de dragoste și tandrețe. Violetele denotă  norocul sau bogăția și se spune că cei care au violete în casă atrag prosperitatea şi sunt cunoscute ca simbol al iubirii şi fertilităţii, al purităţii şi modestiei.

- Advertisement -
Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE