Sondajele sunt prezentate ca niște veritabile reflecţii ale opiniilor poporului. Le avem pe cele prezentate public, „rostogolite” (Doamne, cât de rostogolită e limba română!) de către partide, cu propriul candidat în poziție de tragere, și cele de sertar, care rămân spre studiu pentru inițiați și care le arată „oglinda oglinjoară/cine-i ăl mai fain din țară”.
Sunt invocate, firesc, după necesități: să îți mobilizezi activul de partid, să nu te lași călcat pe bătătură de adversar prin platouri de televiziune, să arăți că ai motive temeinice să nu intri în discuții cu orice terchea-berchea care are chef să fie candidat. De exemplu, domnul Marcel Ciolacu spunea, întrebat fiind despre sondaje, că dacă decidem în baza lor atunci de ce mai facem alegeri. Corect! Tot domnul Ciolacu spunea că vor face sondaje și vor vedea ce vrea poporul. Iaca situația!
Dar fără frisoane și fasoane, toată lumea care consumă competiția electorală în calitate de candidat/ă face recurs la voința cetățeanului. Domnule, e suveran, o spune și Constituția, poporul decide. Așa bine sună, mai să te iei după fentă!
Fenta spune că cel mai curat și adevărat sondaj e chiar votul exercitat cumsecade de către cetățean. Fără legătură cu subiectul, în aparență, mereu când fac curat, îmi amintesc de carpeta bunicii mele, care stătea la căpătâiul patului: „Curat și bine aranjat/Faci din colibă un palat”. Se poate deci.
Pe 9 iunie, am avut o tranșă de alegeri. Un sondaj real, deci. Unii spun că nici aici treaba nu e cușer (dar ce o fi cușer la noi?), se mai numără partizan prin secții de votare. S-a vorbit ba despre Clotilde, ba despre ultimul adversar al lui Clotilde, ba despre fostul președinte de țară, suspicionați că s-au vânturat în folosul lor niște buletine. Or fi fost și prin comune și sate, dar, cum nu a fost la fel de vizibil, nu ne-am minunat cu toții, din fotoliile de acasă sau din scaunele de televiziune, de așa năzdrăvănie.
Să ne oprim pe Dâmbovița, mult mai curată decât Sena la Olimpiadă (ce frumos subiect de controversă). S-a votat și s-a ales. Practic, partidele au o foarte bună busolă când e vorba ce să pună pe masa votantului. Dar teoria omoară. Să luăm PNL și USR, fiindcă la PSD informațiile sunt încă doar pe surse.
Doamna Clotilde Armand și domnul Sebastian Burduja au primit deja un scor de la bucureșteni. Doamna a făcut mai mult decât partidul, dar, dacă s-ar relua votul, ar aduna mult mai puțin. Că așa funcționează mintea alegătorului. Nu vrea să se alieze cu perdanții. De aceea sondajele post-vot arată scoruri mult mai mari pentru învingător decât în realitate. Domnul Burduja s-a situat cu mult sub partid (7 la 11). Cu toate aceste înfrângeri, listele viitorilor deputați de București șe deschid cu cei doi perdanți. Voinţa populară de la locale e interpretată pe dos la generale: dacă nu i-ați vrut la Primărie, luați de aici, că la Parlament e obligatoriu. Proastă și arogantă judecată.
Nu spun să nu primească un loc eligibil chiar – dar să fie premiați și puși în capul mesei?
Și se mai aude prin târg că la liberali, foarte vocali despre valoarea femeii în politică, sunt zeci de liste unde locurile eligibile (unu, două, hai trei) sunt deținute de dânșii. Unii sunt atât de performanți și cunoscuți că sunt la al patrulea, al cincilea mandat și doar familia are amintirea prezenței lor prin și în Parlament. Alt subiect, alt text, data viitoare. Bob cu bob.
