Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM organizează, pe 1 Iunie, „Ziua Porților Deschise” pentru copii. În aceeași zi, părinții pot achiziţiona gratuit pentru cei mici bilete de avion. Cu o condiție, însă!
E vorba despre copiii cu vârsta de până la 11 ani, ce vor avea parte și de gratuitate la biletele de avion achiziționate pentru ei pe data de 1 iunie 2024 pentru orice perioadă de călătorie. Gratuitatea se aplică doar copiilor care călătoresc însoțiți de un adult.
„Ziua Porților Deschise” se va desfăşura în incinta hangarului TAROM și a platformei din fața acestuia și se adresează tuturor celor care doresc să participe, copii și adulți. Intrarea va fi liberă, iar copiii și părinții însoțitori sunt așteptați în intervalul orar 10.00 – 16.00.
Cei mici vor putea vizita o aeronavă și vor putea face fotografii în interiorul acesteia, inclusiv în cabina de pilotaj. Tot aici se vor întâlni cu piloți, însoțitori de zbor şi ingineri de aviaţie, alături de care se vor putea fotografia şi care vor fi gata oricând să le răspundă tuturor curiozităților legate de lumea aviației.
Organizatorii susțin că cei mici vor fi aşteptaţi şi cu alte surprize.
În plus, de 1 Iunie, Compania TAROM va pregăti un ghişeu special, menit să-i ajute pe cei mici să interacționeze cu agentul în vederea efectuării check-in-ului.
TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi deține o flotă de 18 aeronave. Ea operează curse spre 70 de destinații, realizate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi.