A venit în cele din urmă și poziția oficială a fostului prim-adjunct SRI, Florian Coldea. Textul către jurnaliști, expediat de avocatul său, nopțile trecute, debuta cu fatalul: „dacă vă interesează…”. Formularea în sine trădează un soi de capitulare în fața opiniei publice. Aduce, totodată, în prim-plan o scenă (probabilă) dintre el și clientul său. Coldea pare să-i fi zis înainte de expediere: „Poți să dai și comunicatul ăsta, dar nu ajută la nimic, oricum nu mă crede nimeni”.
De ce? E simplu! Coldea știe exact coordonatele pe care a picat. Culoarul pe care a încăput. S-a pus în mișcare mașinăria de „distrus destine”. Decorul, personajele, desfășurătorul îi aparțin. Audierile maraton, televiziunile în regim de Breaking News, hărmălaia, toată butaforia justițiară îi este atât de cunoscută. Toate au debutat în regia lui acum mulți ani. Știe exact ce se întâmplă, scenă cu scenă. Se turnează, încă o dată, un film pe care el l-a regizat ani la rândul. Doar că acum, regizorul a devenit actor. În rol principal!
Cât privește speța asta, punctual, nu știu cât de vinovat sau cât de nevinovat este. Sincer, nici nu cred că interesează pe cineva. Sau cel puțin nu cred că asta e misiunea principală. Ci fisura! Defăimarea! ATOTPUTERNICUL, STRATEGUL, GENIUL din spatele temutului SRI, CREATORUL sinistrelor protocoale a picat pe o găinărie. Asta trebuie să se înțeleagă. Asta trebuie să rămână! Că, de fapt, nimic din toate aceste atribute excepționale nu au existat în Realitate(a)! Că omul e de fapt un pungaș care fură portofele în Gara de Nord! Că șantajează, minte și escrochează pe oricine, cu energia unei clarvăzătoare. Devastator! Asta distruge legenda în planul percepției. Mitul se năruie! Monumentul e demolat! După 15 ore de audieri am văzut cu toții, la ieșire, un om istovit confruntat cu isteria, blițul și înjurăturile lui Ceaușescu. Un sfârșit de operetă!
Până la vinovații și condamnări de ordin juridic, mascarada asta marchează, în plan simbolic apusul unei epoci. După 7 ani de desfrâu informațional-financiar, temutul Coldea a căzut în sfârșit! În ridicol! În fața țării, dar mai important, în fața propriei rețele. Ziua convocării la DNA a fost ziua în care de pe numele Coldea s-a dezlipit abțibildul – frică – și s-a lipit abțibildul – rușine. A fost fluierul de final!
Plus că, prin ricoșeu, a fost predată o lecție valoroasă multora! De ce să deranjezi întreg stupul când poți să omori doar regina?
În concluzie, nu cred că deranja pe cineva că învârtea niște milioane. Toți o fac! Coldea rămânea totuși o amenințare pentru construcții securistice viitoare, un deșeu radioactiv care (putea) contamina necontrolat! Și mai mult decât atât, aspira chiar la o revanșă politică, lipindu-se constant de proiecte, mai ales în acest an, cu atât de multe mize, când jocul se resetează pentru vreme îndelungată. Coldea efectiv nu a mai avut loc la masă, dar nu a vrut să priceapă. Acum cred că a înțeles.
Așa cum a înțeles, în final, că nu mai interesează pe nimeni ce are de spus. În definitiv, cine vorbește? „Florian Coldea – un penal”!