Continuând cu sărbătorirea grâului, în a treia zi a sfinților mărunți era cinstit Preacuviosul Onofrei numit și Onufrie. Sărbătoarea marca în calendarul iulian solstițiul de vară, când se împârguiau și se coceau lanurile de grâu și orz.
De la Timotei, Vartolomei sau Elisei, sarcina acestor sfinți a fost secole întregi aceea de a pune bobul spicului de grâu și de orz, iar Onufrie este cel ce în credința populară alungă șoarecii pentru a ajuta lanurile să se pârguiască.
Sărbătoarea, numită şi Nunta sau Ziua Şoarecilor, tinută cu teama că altfel viermii vor strica recoltele, era considerată nefastă pentru rozătoare, mai ales în anii ploioşi, şi se considera ultimul termen calendaristic când se mai putea semăna hrişca, porumbul, cartofii şi legumele.
De zilele acestor sfinți nu se lucra, căci altfel nu se cocea grâul. Ca și Sfântul Vartolomeu, dacă nu era onorat, Sfântul Onufrie aducea grindină și vijelii.
Oamenii considerau că, serbând această zi, va fi „belșug în câmp”, la Sfântul Onufrie încheindu-se, practic, primăvara, spunându-se totodată că soarele dă înapoi, cu foarte puțin, începând mersul său spre iarnă.
Această zi era ținută de către femei, mai ales, ca să fie apărate recoltele de şoareci. În această zi nu se gătește, nu se taie lemne, ca să fie ferite culturile de grindină, furtuni şi vijelii. Se credea că femeile care țin ziua vor fi ferite de șoareci să nu le roadă hainele peste an.
Potrivit poveștilor bătrânilor de altădată, șoarecele nu putea fi decât opera dracului. În tradiția populară, se spunea despre șoareci că ”sunt făcuți din balele necuratului”.
Pe lângă fiecare casă eixstau măcar una sau două pisici, cu misiunea de a păzi gospodăria de stricăciunile provocate de rozătoare. Dacă pisicile nu vânau șoarecii, erau îndepărtate din gospodărie, și se căutau pui de „pisică vânătoare”.
Credințele populare afirmă că liliacul a fost, inițial, un șoarece, dar a fost blestemat fiindcă a furat anafură și prescură din biserică.
Dintre multele superstiții populare pentru îndepărtarea rozătoarelor, amintim înnodarea unei sfori de 99 de ori și rostirea unui descântec, care încolona șoarecii și îi trimitea la „dracu’n praznic”.
Când se punea varză la murat, se punea și mărar, cules în ziua de Sânziene pe nemâncate, pentru ca șoarecii să nu se apropie de butoaie.
Cine dorea să fie ferit de șoareci, trebuia să ajuneze în lunea din Săptămâna Albă. Potrivit mentalităţii arhaice, şoarecele nu putea fi decât opera Dracului, românii crezând că e făcut din balele lui Scaraoţchi; s-a spus chiar că şoarecele e curat dracul, „că el ce pozne îţi face, numai dracul ţi-o face”.
(Surse: Antoaneta Olteanu-Calendarele poporului român; Ion Ghinoiu-Zile și mituri. Tudor Pamfile-Sarbatorile de vară/ sursă foto: pixabay)
