Biserica ortodoxă o prăznuiește în fiecare an, pe data de 7 august, pe Sfânta Teodora de la Sihla, prima româncă trecută în rândul sfinților.
Numele Teodora, darul lui Dumnezeu, își are originea în limba greacă, unde theos înseamnă Dumnezeu, și doron se traduce prin dar.
Sfânta Teodora s-a născut în satul Vânători, judeţul Neamţ, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în jurul anului 1650. Tatăl său, Ştefan Joldea, a fost armaş al Cetăţii Neamţului.
Fără voia ei, la îndemnul părinţilor Teodora s-a căsătorit cu un tânăr din Ismail. Neavând copii, au hotărât să meargă amândoi la mănăstire. Cuvioasa Teodora a îmbrățișat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, sub numele Eleodor.
Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei, unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea.
Întărită de harul Duhului Sfânt, cuvioasa era prima în nevoința duhovnicească. la rugaciune și smerenie.
Când turcii au năvălit în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Împreună cu stareța ei, cuvioasa Teodora s-a retras în munți, unde se nevoiau singure în rugăciuni, trăind în lipsuri și frig, răbdând multe încercări și ispite de la diavoli.
După ce stareța a trecut la cele sfinte, cuvioasa Teodora s-a îndreptat spre părțile Neamtului, în pădurile sălbatice din jurul Schitului Sihastria, de unde, cu binecuvântarea duhovnicului ei Pavel, s-a retras în pustie, în partile Schitului Sihla.
Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus-o pe fericita Teodora în pățtile Sihlei, la un bordei părăsit, unde rămâne singură, doar cu Hristos. Hainele i se rup, se hrănește cu fructe din pădure și cu un fel de iederă ce crește și azi pe stâncile Sihlei, numită iarba dulce sau măcrișul Sfintei Teodora. Petrece ani mulți în aspră nevoință pustnicească.
Schitul Sihla încă nu luase ființă. Cuvioasa Teodora trece din chilia bordei într-o peștera de alături, unde se ostenește în post și rugăciune, pentru ea și pentru toata lumea și capătă darul rugăciunii de foc.
După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câțiva ani, nu a mai știut nimeni de existența ei, dar năvălesc turcii să prade mănăstirile și satele, ajungând până la Sihla. Sfânta Teodora s-a adăpostit în peștera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor și prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peșterii, cum se vede până astăzi.
Se spune că egumenul Sihăstriei observa cum păsările intrau pe geamul trapezei și culegeau fărâmituri de pâine și plecau cu ele în pustie, și a trimis doi frați sa vadă unde anume se duc.
Ajungând sfânta Teodora aproape de sfârșitul vieții ei pământești, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i rânduiască un preot ca s-o învrednicească de Preasfintele Taine înainte de obștescul sfârșit.
Călăuziti de Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea la peștera Sfintei Teodora si au văzut-o înconjurată de văpaie de foc ceresc, rugîndu-se. Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haină să se acopere si le-a poruncit să-i aducă duhovnic pentru împărtășanie. Cei doi frați îl aduc pe ieromonahul Antonie, însoțit de diaconul Lavrentie. După împărtășanie sfânta a zis Slavă Ție Doamne, pentru toate!, apoi și-a dat duhul.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în pesteră până după anul 1830, când familia domnitorului Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț, in biserica schitului, spre închinare.
În anul 1856, in timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev, unde cuvioasa este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpați.
Surse: doxologia.ro; calendar-ortodox.ro; creștinortodox.ro
