480.000 de dolari americani! Aceasta e suma pe care Federația Română de Tenis o va primi pentru calificarea echipei feminine la turneul final al „Billie Jean King Cup”, din luna noiembrie de la Sevilla.
Este o sumă considerabilă, în condițiile în care pentru România este pentru prima dată când se poate mândri cu o asemenea calificare.
Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt cele două jucătoare care au adus această performanță, fiecare dintre ele reușind câte o victorie și o înfrângere în disputa cu jucătoarele ucrainience Elina Svitolina și Lesia Tsurenko.
În plus, cele două și-au împărțit și meritele pentru victoria finală, din meciul decisiv, cel de dublu, care a consfințit marele success al fetelor noastre cu 3-2.
De remarcat că orice victorie în fazele finale ale „Cupei Mondiale a Tenisului”, cum mai este cunoscută Billie Jean King Cup aduce încă pe atât, adică 480.000 de dolari americani pentru orice calificare, mai întâi în semifinală, apoi în marea finală.
Câștigătoarea finalei va pleca acasă cu 2,4 milioane de dolari.
România va avea adversare de temut la turneul final din noiembrie, de la Sevilla, urmând a afla cu ce adversar se va confrunta dintre Canada, campioana en-titre, Australia, Cehia, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Slovacia, Spania și Statele Unite ale Americii.





