15.8 C
București
luni, 7 octombrie, 2024
spot_img
StiriLifestyle5 rochii din dantelă care îți flatează silueta

5 rochii din dantelă care îți flatează silueta

Rochia din dantelă este o piesă vestimentară care transcende anotimpurile și tendințele modei, apărând în look-uri care pot fi legate de aproape toate esteticile, de la ținute boeme la cele formale, inclusiv ținute de plajă. Deși este de obicei o tendință care apare în sezonul de vară, proeminența sa pe podiumul de toamnă/iarnă 2023 a făcut-o să capete forme noi, în stiluri care îi permit să fie potrivită pentru întregul an și pentru aproape orice ocazie. Dantela a variat și în ceea ce privește utilizarea sa, dar mai ales ca o extensie a ideii de lenjerie intimă ca imbrăcăminte exterioară care s-a impus în sezonul actual. Deși rochia din dantelă este adesea asociată cu îmbrăcămintea formală și elegantă, ea poate fi întâlnită și în îmbrăcămintea de zi de zi, ceea ce îi oferă o gamă largă de posibilități pentru diferite ocazii. Piesele vestimentare cu care se combină rochia din dantelă sunt un punct fundamental în stylingul acesteia. Prin acest material, de obicei, este posibil să se vadă pielea, dacă nu există o dublură pe dedesubt, ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori trebuie să porți o lenjerie de corp. Puteți alege o rochie tip furou fie într-un ton nude fie asemănător culorii dantelei sau să o combinați cu o culoare contrastantă pentru a da profunzime culorii piesei principale. Rochia din dantelă este o piesă vestimentară care se adaptează tuturor ocaziilor si tuturor anotimpurilor, făcând-o foarte atractivă pentru cele care o îmbracă, fie pentru a sărbători o ocazie specială sau pur și simplu pentru a merge la plajă, peste un costum de baie.

Canal 33 vă propune 5 stiluri diferite de a purta rochia de dantelă, astfel încât să vă pună în evidență silueta și personalitatea.

Varianta 1 am ales să  combinăm rochia de dantelă într-o nuanță pastelată de roz, cu un sacou ușor oversized, în felul acesta ea devine mai versatilă, mai casual, o putem purta și la birou, iar după program pur și simplu scoatem sacoul pentru o întâlnire cu prietenele. Sandalele nude și o poșetă tot într-o nuanță pastelată dau un plus de rafinament, gingășie și feminitate. Accesoriile sunt și ele extrem de importante, optați pentru bijuterii aurii nu foarte masive și cercei de perle. Dacă rozul nu este pentru voi vă prezentăm și o variantă clasică de rochie de dantelă albă cu sacou bej, o ținută pe care o puteți purta în extrem de multe ocazii.

Varianta 2 scoate în evidență faptul că puține lucruri sunt la fel de elegante și atrăgătoare precum rochia neagră de dantelă  și este obligatoriu să avem una în garderoba noastră. De fiecare dată când nu știm ce să purtăm, ea ne va scoate din impas. Am ales o rochie midi cu forma în A, care flatează mai multe tipuri de siluetă, ascunde niște șolduri generoase și crează impresia de clepsidră – silueta visurilor tuturor femeilor. Ciorapii fini și tocurile negre înalte sunt combinația perfectă, în acest caz un all-black este cea mai buna alegere.

Varianta 3 ne prezintă rochia de dantelă perfectă pentru sezonul estival-rochia albă. Arată vaporoasă și boemă, iar tu te vei simți ca o prințesă sofisticată purtând-o. Am ales un model midi, cu mâneci trei sferturi, iar accesoriul deosebit din părul strâns în coc dă un plus de feminitate. Dat fiind vorba de alb, când este vorba de accesorii puteți să îndrăzniți aproape orice culoare la încălțăminte, dacă vreți totuși să mergeți pe clasic, optați pentru alb sau nude, nu uitați însă că cel mai bine vine cu incălțări înalte, dacă nu vă simțiți stăpâne pe un toc cui puteți alege unul gros, mai stabil.

Varianta 4 ne aduce în prim-plan culoarea vedetă a sezonului de iarnă, roșu, mai ales că petrecerile și mesele în familie nu se încheie odată cu petrecerea de Revelion. Am ales în culoarea pasiunii două variante de ținute: una mai formală, cu mâneci lungi, care urmărește linia corpului , purtată cu pantofi cu toc roșii și cea de-a doua potrivită pentru o petrecere glamour, midi, cu bretele , volane jucăușe, purtată cu sandale cu toc înalt nude. Alegeți ce vi se potrivește în funcție de ocazie.

Varianta 5 o dedicăm iubitoarelor de culori. Am optat pentru o variantă pe verde, cu umeri ușor bufanți, midi, cu volum în partea de jos,  cu decolteu adânc în V, nasturi îmbrăcați în material, care delimitează superb zona taliei. Lipsa accesoriilor, părul prins la spate, machiajul neîncărcat subliniază faptul că rochia în sine este o piesă de rezistență, nu trebuie insistat în a distrage atenția de la ea. Sandalele aurii, cu toc și cu baretă alungesc frumos linia piciorului. O altă variantă este cea verde închis cu umerii căzuti și stiletto nude, perfectă pentru o petrecere și o alternativă la clasica rochie de dantelă neagră.

Oana Duțu
Oana Duțuhttp://canal33.ro
Absolventă U.N.A.T.C, secția actorie este un insider al industriei filmului, teatrului, publicităţii şi evenimentelor. Din 2019 realizează şi prezintă emisiunea ,,Despre Filme” la Canal 33 HD, este editor de modă şi lifestyle al siteului www.canal33.ro şi realizatoarea rubricii „Despre stil”.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE