Litoralul românesc va pune în actualul sezon estival la dispoziția turiștilor 51 de hoteluri all- inclusive, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut.
Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), 2024 aduce cu sine cel mai mare număr de hoteluri care oferă asemenea servicii, din ce în ce mai cerute și la noi, după modelul bulgăresc sau turcesc, în special.
Dintr-un total de 4.000 de unități de cazare, în acest an litoralul românesc se va alinia la ora debutului oficial al sezonului cu 387 de hoteluri, dintre care opt hoteluri de 5 stele, 81 de 4 stele, 210 de 3 stele, 73 de 2 stele și 15 de o stea.
În plus, mai anunță cei de la ANAT, în acest an rezervările de tip „înscrieri timpurii” pentru primele două luni au fost în medie cu 25% mai mari față de perioada similară a anului trecut.
În 2023, industria turismului din România a reprezentat 4,19% din PIB-ul țării, față de 2,98% cât a avut pondere în 2019, considerat an de referință pentru turism. În același timp, România a depășit anul 2019 cu 0,28% în ceea ce privește sosirile în unități clasificate de cazare, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Reprezentanții ANAT mai spun și că tarifele pe riviera românească în acest an au crescut în medie cu 10-15%, dar există și hoteluri ce le-au păstrat pe cele din 2023.
Astfel, prețul mediu al unui sejur pe litoral în 2024 se ridică la 2.250 de lei, față de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, la o durată medie a sejurului de 4,5 nopți.