În urmă cu șapte decenii, la 9 ianuarie 1954, avea loc inaugurarea clădirii Teatrului de Operă și Balet (denumirea de atunci a instituției), al cărei arhitect a fost Octav Doicescu, cea care este și actualul sediu al Operei Naționale București.
Ridicată în 1953 și aflată pe lista monumentelor istorice din Capitală, Opera Națională București are o capacitate de 952 locuri și a devenit în timp un adevărat simbol al culturii și artelor din România.
Din punct de vedere arhitectonic, fațada clădirii are un portic cu trei arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze şi trei uşi de acces, care permit intrarea în holul fastuos, înălţat pe două niveluri. Sala de spectacole are formă de potcoavă, iar scena are 24 metri lăţime, 20 de metri adâncime şi 30 de metri în înălţime. La ultimul etaj al clădirii se află Muzeul Operei. În parcul din faţa clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz realizată de Ion Jalea.
Tot în faţa clădirii, dar privind spre intrare, se afla bustul compozitorului Gheorghe Stephanescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române. De asemenea, pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau iniţial pe cele trei mai mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfăţişează o scenă de operă (sculptori fiind Zoe Baicoianu şi Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (aparținând sculptorului Ion Vlad).
În sala de spectacole se află un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.
Reprezentația inaugurală de gală a avut loc în data de sâmbătă, 9 ianuarie 1954, cu opera „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski. A fost urmată de un al doilea spectacol, pentru publicul larg, în data de 12 ianuarie 1954. Această primă punere în scenă l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor fiind Vladimir G. Ciukov.
Duminică, 10 ianuarie 1954, balerinii operei prezentau și ei, în noul sediu, primul lor spectacol, cu „Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski și Oleg Danovski, scenografia aparținândlui M. Rubinger și Mac Constantinescu.
În pragul deschiderii stagiunii inaugurale 1953-1954, sub directoratul compozitorului și dirijorului Constantin Silvestri, trupa lirică bucureșteană era alcătuită din 73 de soliști de operă angajați, corpul de balet având 96 dedansatori, corul, 96 de artiști lirici, iar orchestra – 99 de artiști instrumentiști.
De-a lungul timpului pe scena Operei Naționale București au evoluat nume strălucite de cântăreți, dirijori și muzicieni, balerini, scenografi și regizori.
Unul dintre primele mari evenimente culturale de importanță internațională, desfășurate în acest nou edificiu, l-a reprezentat montarea capodoperei enesciene „Oedipe”, în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Muzică Clasică George Enescu, ediția din 1958, în premieră românească absolută.
Aceasta a avut următoarea distribuție: David Ohanesian (bariton) – Oedipe, Elena Cernei (mezzosoprană) – Jocaste, Nicolae Secăreanu (bas) – Tirésias, Zenaida Pally (mezzosoprană) – Sfinxul, Ionel Tudoran (tenor) – Laïos, Alexandru Enăceanu (bariton) – Créon, George Mircea (tenor) – Păstorul, Ioan Hvorov (bas) – Marele preot, Valentin Loghin (bas) – Phorbas, Jean Bănescu (bas) – Străjerul, Ladislau Konya (bariton) – Thésée, Valentina Creţoiu (soprană) – Antigone, Maria Săndulescu (contralto) – Mérope. Regia i-a aparținut lui Jean Rânzescu, maestru de cor a fost Gheorghe Kulibin, iar scenografia i s-a datorat lui Roland Laub, în timp ce costumele au purtat semnătura Ofeliei Tutoveanu. Maestru de balet al spectacolului a fost Gelu Matei.
În aceste condiții, nu e de mirare că la ceas aniversar, Opera Română se pregătește pentru luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 18.00, cu premiera unei noi reprezentanții a operei „Oedipe”, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare.
