Puține ore ne mai despart de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Pentru aceia dintre dumneavoastră care încă mai caută un program cu totul special pentru copilul/copiii săi, dar unul care să implice distracție și divertisment și pentru cei mari, atunci noi avem soluția: distracție pe litoralul românesc, în zona celui mai mare parc tematic!
Amplasat în stațiunea Neptun, în mijlocul unei păduri naturale, dar în același timp și foarte aproape de malul mării, Jurasica Park Neptun sau Dino Park, cum mai e cunoscut, este cel mai mare parc tematic și educativ de dinozauri din țara noastră.
Jurasica Park Neptun are capacitatea de a găzdui 2.000 de persoane simultan. El se întinde pe o suprafață naturală de peste două hectare.
Nu mai puțin de 42 de dinozauri animatronici realizați în ceea ce se crede a fi fost mărimea lor naturală, de pe nu mai puțin de șase din cele șapte continente, sunt pregătite „să dea piept” cu curiozitatea turistului.

Organizatorii au pregătit deopotrivă jocuri dinamice pentru copii din toate categoriile de vârstă, dar și pentru adulți. Cei din urmă își pot încerca îndemânarea la tir cu arcul sau într-o tiroliană „nici prea, prea, nici foarte, foarte”. Nu mai puțin de două ore și jumătate, după ce vor trece printr-un instructaj ca la carte și dotați cu echipamentul necesar, adulții vor avea parte de clipe de neuitat. Inclusiv copiii își pot potoli setea de aventură practicând așa ceva.

Cel mai mare parc tematic din zona litoralului românesc oferă și o zonă de food-court, dar și un magazin de suvenire gândit într-o manieră aparte.

Prețul biletului este de 49 de lei, la casierie, sau de 44,10 de lei dacă este achiziționat online. Biletul permite accesul atât în Jurasica Adventure Theme Park, cât și în zona Playground Arena. Pentru activități extra, cum ar fi cele legate de tiroliană, echipamentul vă mai scoate din buzunare sume suplimentare, pe deplin meritate.





