Securitatea cibernetică a României este pusă sub semnul întrebării, după ce Camera Deputaților a fost supusă unui atac informatic, subiect despre care a discutat pe scurt și Radu Herjeu la „În Spatele Știrilor”.
În cadrul emisiunii „În Spatele Știrilor”, moderată de Alexandru Răducanu, la Canal 33, jurnalistul Radu Herjeu a vorbit despre atacul cibernic care a terorizat recent Parlamentul României, prin care au fost sustrase 300 MB de documente, ce conțineau, printre altele, și copii ale cărţilor de identitate ale unor demnitari precum premierul Marcel Ciolacu.
„Este foarte aiurea că Parlamentul României are un sistem informatic de toată jena, pe care poate cineva să îl spargă ca să ia date personale de acolo, dar pe de altă parte ce o să facă cu datele alea?”, a precizat Herjeu.
Invitatul permanent al lui Alexandru Răducanu a insistant însă asupra faptului că hackerii ce au coordonat atacul informatic urmăreau să obțină alte informații, „cu caracter secret”, de altfel mult mai importante:
„Nu datele personale ale lui Ciolacu sunt importante din informațiile extrase din serverele Camerei Deputaților, ci s-ar putea ca acolo să fie lucruri cu caracter secret, ce nu pot fi pur și simplu aruncate pe net”, a fost de părere Radu Herjeu.
Ascultă întreaga conversație dintre Alexandru Răducanu și Radu Herjeu în videoclipul de mai jos:
Urmărește „În spatele știrilor” în fiecare miercuri seară de la ora 21:00, numai pe Canal 33.





