-3 C
București
marți, 18 februarie, 2025
spot_img
EDITORIALOpiniiAcoperișuri fără temelie

Acoperișuri fără temelie

- Advertisement -

Parlamentul, cel puțin în această legislatură, a depășit toate scenele hard, cumulate după 1989. Confruntarea fizică de ieri, dintre cei doi foști colegi de partid, domnii Florin Roman și Dan Vâlceanu, a stârnit bășcălia internauților.

Niciunul nu a ieșit „victorios”, cel puțin la nivel de imagine. Dacă se comportau ca pe un ring de box, era bine, pentru că boxul e nobil, e un sport cu reguli, se derula ceva competitiv. Ieri, a fost o cafteală.

Din păcate, jelania pe care o tot auzi că, de la legislatură la legislatură, calitatea oamenilor din Parlament scade este atât de ușor de susținut. Până ieri, bătăi fizice în Parlament memoria mea nu a înregistrat. Îmbrânceli, da, se practica, mai ales când opoziția, indiferent care era ea, punea de câte un protest la tribuna Parlamentului și obstrucționa discursul oponentului. Atunci echipele se împărțeau între domni, doamnele se retrăgeau în bănci, cel de la prezidiu, conducătorul de ședință, făcea apel la calmul și rațiunea regulamentului, dar nu foarte apăsat, ca să se consume totuși adrenalina. Oameni sunt și parlamentarii.

Erau bătăi verbale și, de departe, Vadim Tudor domina scena. Chiar și inamicii îi recunoșteau forța șfichiuitoare a imaginilor pe care le crea. Căci era vizual, nevoie mare. Te scotea din minți, dar nimeni nu se cobora la bătaie. Îmi amintesc că pentru ședința unde a avut loc discursul privind condamnarea comunismului – adică, erau mize serioase ca să te încingi, nu niște hărțuieli de campanie – ne-am pus aprioric problema dacă se va ajunge la vreo îmbrânceală, la vreun scuipat. Cum reacționăm?! Sfatul a fost clar: ochii în hârtie, nu ridicați privirea, spectacolul oricum va avea loc, nu plecați de la microfon nici dacă sunteți pălmuit, stâncă sunteți și citiți totul până la capăt. Sunt sigură că dacă nu ne imaginam cel mai virulent scenariu – noi, stafful de atunci al Administrației prezidențiale – se putea aprinde fitilul extrem de ușor pentru că Vadim era un priceput și avea în față un opozant capabil să răspundă.

Adrian Păunescu, George Pruteanu, Crin Antonescu – și sunt doar câteva nume – făceau spectacol verbal, apreciai chiar și când te enervai. Acum, „forța” vine din enumerarea unor adjective care nici măcar nu se ridică la nivelul epitetelor studiate în școala primară: nemernici, trădători, hoți…o spun ei despre ei înșiși. Dacă le spune poporul, de pe margine, se consideră ofensați, iar poporul considerat needucat. Doamne ferește să le muști mâna care votează legi. Ofensă adusă unui demnitar al statului!

Întotdeauna pe listele cu pricina există un procent care revine „protejaților” care stau lipiți ca timbru de scrisoare de cei care îi așează pe locuri câștigătoare. Procentul crește cu fiecare nouă legislatură. Puțini reușesc să își depășească condiția de „timbru”, să se școlească, să învețe și la un moment dat să se desprindă, să nu mai facă umbră inutilă băncilor din Parlament. Toată lumea are nevoie de o recomandare în viață. Am înțeles însă că în politică de prea multe ori acoperișul e mai important decât temelia.

Un val de dezavuare a venit, după runda de ieri, dinspre liderii partidelor. Nu se poate așa ceva, ne dezicem, nu „susțineștem”, vorba unor colegi din cealaltă legislatură, așa atitudini de cartier rău famat.

Sinceritatea lor va fi dovedită de viitoarea listă pentru Parlamentul național, de criteriile după care vor fi păstrați unii, promovați alții. Pentru lista de europarlamentare nu s-a obosit nimeni să ne explice ce îi recomandă. Asta e, lista e închisă, urnele se vor deschide pe 9 iunie.

Mai e însă o șansă pentru liderii siderați și șocați de cele întâmplate în acești ultimi patru ani prin Parlament: alegerea persoanelor pentru alegerile din toamnă, raportul dintre cei păstrați/promovați, doar pentru că sunt din și de „gașcă”, și cei care au și temelie, nu doar acoperiș.

- Advertisement -
Adriana Săftoiu
Adriana Săftoiuhttp://canal33.ro
Adriana Săftoiu este specialist în comunicare, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei României şi invitat permanent al emisiunii LA SUBIECT, difuzata în fiecare vineri seară de la ora 19.00 pe Canal 33 HD
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE