De când planul lui Biden, pe care preşedintele l-a atribuit iniţial israelienilor, a fost consacrat ca Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, Secretarul de Stat Antony Blinken (foto cu instrumentul preferat) a mai dat o tură prin Orientul Mijlociu agitând aşa-numita diplomaţie a pisicii moarte (sintagmă folosită de prececesorul său James Baker, în perioada tulbure de după Primul Război din Golf). Blinken a aruncat pisica în tunelurile Hamas, declarând că liderii acestuia se opun încetării focului. Numiţii n-au făcut decât ce ştiu mai bine, adică să joace la cacialma: să spună da, când simţeau că Guvernul Netanyahu va spune nu, şi viceversa.
Din motive diferite, nici pentru Executivul de extremă-dreapta de la Ierusalim, nici pentru cei care încă mai conduc Gaza, civilii palestinieni morţi (aproape 40.000) sunt număraţi doar ca victime colaterale, pentru unii, şi ca martiri pentru ceilalţi (cifrele sunt menite să îi mobilizeze pe fraţii întru credinţă din regiune şi să impresioneze opinia publică mondială).
Numai că, oricâtă nevoie ar avea să colecţioneze martiri, liderii Hamas sunt constrânşi acum să se declare în favoarea amintitei Rezoluţii ONU. Ceea ce şi fac, cu o singură condiţie: garanţia scrisă a Statelor Unite că… premierul Netanyahu nu se va răzgândi. Solicitarea unei garanţii scrise este fără precedent, mai ales că poziţia Marelui Bibi e tot mai fermă – doreşte cel mult o încetare parţială a focului, dar numai pentru a scăpa de presiunea uriaşă a familiilor care cer recuperarea ostatecilor.
Continuând să îşi cânte repertoriul cu aceleaşi acorduri disonante, demersurile lui Blinken amână şi mai mult punerea în practică a unei soluţii. Clamarea faptului că Rezoluţia nu poate fi aplicată din pricina Hamas, oferă indiciul că Administraţia Biden nu-şi urmăreşte decât propriul joc electoralist.
Desfăşurarea celor aproape zece luni de război în Gaza a accentuat declinul influenţei SUA în Orientul Mijlociu. Cu atât mai mult cu cât, beneficiind de sprijiniul necondiţionat, militar şi diplomatic, al Washingtonului, Guvernul extremist de la Ierusalim a sfidat sistematic orice sugestie, orice schiţă de iniţiativă venită de la Casa Albă.
Cel care câştigă este premierul Netanyahu. Câştigă timp, sperând că în Biroul Oval se va instala Donald Trump, din partea căruia ştie deja că are mână liberă.
