29.5 C
București
vineri, 13 septembrie, 2024
spot_img
StiriInternAcțiuni ale Poliției în zona aeroporturilor pentru verificarea transportului de persoane

Acțiuni ale Poliției în zona aeroporturilor pentru verificarea transportului de persoane

Luni,19 august a fost ziua neagră a taximetriștilor și șoferilor Bolt și Uber care își fac veacul prin zona aeroporturilor. Poliția Română a organizat o amplă acțiune de control care a vizat verificarea atât a șoferilor cât și a autoturismelor care se ocupă de transportul de persoane.

Șoferii de taxi, verificați dacă au toate documentele legale și mașinile în stare tehnică bună

Deși activitatea de preluare a pasagerilor în zona aeroporturilor este reglementată, atât pentru Taxi, cât și de platformele de transport alternativ, în zona aeroporturilor încă mai există așa numiții „piețari”, șoferii care negociază prețul cu clienții. La Otopeni de exemplu pot fi văzute zilnic chair și microbuze cu numere de provincie care fac astfel de transporturi de persoane, fără a avea o autorizație în acest sens. Pentru a elimina de pe piață șoferii incorecți, Poliția organizează la interval regulate controale tematice.  

Ultimul dintre acestea a avut loc la data de 19 august, atunci când Direcția de Poliție Transporturi a organizat  o acțiune de control privind legalitatea desfășurării transportului rutier în regim „TAXI”, „în regim de închiriere” și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România, după cum informează informează IGPR

În cadrul acțiunii, au fost angrenați polițiști, jandarmi și specialiști R.A.R., fiind verificate 124 de autovehicule (dintre care două microbuze) și au fost legitimate 285 de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.210 lei.

Din totalul sancțiunilor, 18 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, 39 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice și 11 la alte acte normative.

Pentru defecțiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, ca măsuri complementare au fost retrase două certificate de înmatriculare, au fost reținute cinci permise de conducere, două plăcuțe de înmatriculare și o autorizație de taxi.

Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE