Suntem iarăși în vârtejul politicii românești, unde pe zi ce trece avem senzația că un episod din House of Cards ar putea fi inspirat chiar din realitatea noastră. Klaus Iohannis a demisionat, Ilie Bolojan a preluat interimatul, iar alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi. Ce se întâmplă pe scena politică?
Ilie Bolojan
Dacă ar fi să vorbim despre Ilie Bolojan, nu putem să nu recunoaștem stabilitatea și pragmatismul pe care le aduce în peisajul politic. Omul ăsta chiar știe cum să administreze lucrurile, iar la Oradea a demonstrat asta de fiecare dată. Bolojan nu e un politician care să se complice cu jocuri de culise sau cu povești. E omul care face ce trebuie și care nu se pierde în promisiuni goale. Dacă ar ajunge președinte, ar aduce, fără îndoială, o schimbare de paradigmă față de stilul mai rece și mai distant al lui Iohannis. Într-o perioadă în care toți ne întrebăm „cum ar trebui să arate România de mâine?”, Ilie Bolojan pare să aibă răspunsuri clare.
Nicușor Dan
Nicușor Dan, la rândul lui, e un alt om care își face treaba fără prea multe fasoane. Chiar dacă nu e întotdeauna un favorit al tuturor, Nicușor a demonstrat că poate să conducă, chiar și în fața obstacolelor uriașe pe care le-a întâlnit la Primăria Capitalei. Are o viziune și nu se lasă influențat de cei care încearcă să tragă sfori din umbră. Chiar dacă mulți ar vrea să-l vadă mai vizibil în peisajul național, să nu uităm că în spatele lui există o muncă serioasă, iar politica sa este una care poate transforma Bucureștiul într-un loc mai plăcut de trăit.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis a demisionat, lăsând în urma lui un mandat care a început cu promisiuni mari și s-a încheiat cu… ceva mai puțin spectaculos. A fost un președinte liniștit, care a încercat să mențină un echilibru între diferitele forțe politice. Nu a fost nici erou, nici anti-erou. Pur și simplu a fost neutru. Demisia lui a deschis ușa pentru noi discuții și noi opțiuni, dar nu putem spune că ne lasă cu un gol imens. A făcut ce a putut, dar România are nevoie de mai mult decât „a făcut ce a putut”.
Elena Lasconi
Elena Lasconi e o figură neutră în peisajul politic. Fără a fi o persoană care să aibă o influență semnificativă asupra alegerilor prezidențiale, Lasconi continuă să fie o prezență discretă, însă nu o putem ignora complet. Oricum, pentru moment, pare mai mult o piesă de decor decât un actor principal pe scena politică națională.
Călin Georgescu
Acum, să trecem la Călin Georgescu. Dacă ar fi să-l comparăm cu ceva, aș spune că e ca un obiect vechi din podul bunicii: pare interesant la prima vedere, dar când îl scoți la lumină, îți dai seama că nu prea mai are utilitate. Georgescu aduce cu el o aura de „om experimentat”, dar în realitate, mesajele lui sunt învechite și lipsite de substanță. Într-o epocă în care România are nevoie de viziuni noi și curajoase, Călin Georgescu pare să fie blocat în anii ’90. Nu, mulțumim!
George Simion
George Simion… ce să mai zicem de Simion? O persoană care se alimentează din ura și frustrarea populară, dar care, de fapt, nu propune nimic care să construiască o țară mai bună. Se folosește de idei extremiste și nu pare să aibă viziunea necesară pentru a face față provocărilor globale. Mesajele lui sunt pline de populism și lipsite de soluții concrete. Într-o țară care are nevoie de unitate și stabilitate, George Simion e exact opusul a ceea ce ne trebuie. Mai bine îl lăsăm să facă spectacol în altă parte.
Ce urmează?
Așadar, ce ne așteaptă în următoarele luni? Alegeri prezidențiale, discuții aprinse și, sperăm, alegeri înțelepte. România are nevoie de un lider care să fie mai mult decât un nume pe un buletin de vot. Avem nevoie de cineva care să înțeleagă provocările zilei de azi și să ofere soluții reale. În acest context, Ilie Bolojan și Nicușor Dan par să fie opțiuni solide, în timp ce alții, precum Călin Georgescu și George Simion, ar trebui lăsați în urmă.
