23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Google search engine
EDITORIALOpiniiAm fost emoționat, dar mi-a trecut!

Am fost emoționat, dar mi-a trecut!

Trebuie să recunosc un lucru, deși el e destul de clar din poziționările mele publice, fie online, fie televizate: deși îmi iubesc țara, sunt un patriot moderat (pentru că ”patria” e ceva subiectiv și intim, putând însemna un loc, o clădire, o persoană) și sunt opusul naționalistului, pe care-l consider vinovat de marile atrocități din lume. Adică ceea ce propaganda conservatoare suveranistă numește ”globalist”. Cu alte și mai multe cuvinte, sunt convins că viitorul omenirii e posibil doar dacă va însemna ”împreună”, o imensă obște, cu specificități locale, dar neîmpărțită arbitrar de granițe pe care se trezește câte unul, din când în când, că le vrea mutate un metru mai încolo. O societate în care toți pun la comun valorile și calitățile proprii, fie că sunt spirituale, culturale, tehnice, artistice, vocaționale, pentru a se putea bucura toți de ele și de rezultatele concrete ale influenței lor asupra vieții de zi cu zi.

Era nevoie de acest preambul pentru a înțelege surprinderea avută când am resimțit un fior de emoție la auzul miilor de microbiști români cântând imnul înaintea primului meci al naționalei noastre la Campionatul European de Fotbal. Pentru o clipă am avut senzația puternică de apartenență la un grup mai mare decât cel format din prietenii apropiați. Un grup de ai cărui membri m-ar putea lega mai mult decât întâmplarea că ne-am născut între aceleași frontiere și am fost învățați să dăm nume ființelor, obiectelor, visurilor în aceeași limbă.

În acel moment, oamenii aceia de pe stadion erau, sau măcar se purtau precum o comunitate. Alături de ei, alte multe milioane care, în fața televizoarelor, aveau aceleași trăiri și simțeau aceleași emoții, care îi uneau invizibil de-a lungul și de-a latul piciorului acesta de plai. Erau în același moment în aceeași stare de speranță și de convingere că se poate. Aveau un obiectiv comun, chiar dacă el poate părea trivial unora. Și acesta îi făcea ca, pentru o perioadă, să uite de problemele individuale, de mărunțișurile de zi de zi, de nemulțumirile și frustrările proprii, pentru a-și canaliza energia fizică și psihică spre susținerea unora dintre ei al căror succes va fi resimțit ca fiind al tuturor, pentru că toți vor fi participat la el, într-un fel sau altul. Și se vor putea bucura că au fost parte a ceva bun, a ceva valoros, chiar dacă e vorba doar de rezultatul unui meci de fotbal.

Ei bine, cred că asta am simțit și eu ascultându-i. Asta m-a mișcat. Senzația că poate exista o comunitate pe meleagurile acestea pe care s-a-ntâmplat să mă nasc și pe care încă nu mi-e foarte clar de ce nu le-am părăsit cu mulți ani în urmă.

Eh, și cum eram eu așa emoționat și surprins de asta, am intrat pe internet. Și în maxim o jumătate de oră am revenit la realitate. Postări pe internet, articole pe bloguri sau în publicații ”serioase”, comentarii la ele și răspunsuri la acestea. Nu contează subiectul. De altfel, cei mai mulți nici nu par să înțeleagă care este. Sau să le pese. Ei reacționează la niște triggere personale inconștiente, de cele mai multe ori bine ascunse de educația din familie între conexiunile cognitive și senzoriale. Și cele mai multe dintre reacțiile lor asamblau o cu totul altă imagine decât cea creată de episodul cu imnul.

Românul (da, știu, nu toți, dar eu cred că sunt majoritari) își disprețuiește, urăște, desconsideră, invidiază, minimalizează, bârfește, sapă (le puneți în ce ordine vreți voi) ”aproapele”. Pentru că e bogat sau sărac, apare la televizor sau are mii de vizualizări pe youtube, pentru că vorbește sau tace, pentru că e înalt sau scund, slab sau gras, bărbat sau femeie, funcționar sau antreprenor, casier la supermarket sau beizadea, alb, tuciuriu sau galben, rom, ungur, evreu, rus, nepalez, chinez, ortodox, catolic, musulman, ateu (ooo, mai ales), agnostic, îi plac pisicile sau câinii, e regalist sau republican, nu mai vorbesc de socialist, liberal, conservator sau progresist, pesedist, penelist, userist, aurist, hetero sau homosexual, șef sau subordonat, politician sau medic, avocat sau jurnalist, tânăr sau matur, moldovean, oltean, ardelean sau bucureștean, orășean sau țăran, cu 4 clase sau cu 5 masterate și 13 doctorate, vegetarian sau carnivor, stelist sau rapidist, ascultător de manele, rap, simfonică sau populară. Nu știu dacă sunt mulți care să nu aibă, chiar și camuflat bine de tot, vreun resentiment vizavi de o categorie din care, desigur, ei nu fac parte. Orice diferență, oricât de mică, naște fracturi profunde și poziționări ireconciliabile care, de cele mai multe ori, mustesc de indignări și isterii. Orice neconcordanță între percepțiile unuia sau altuia asupra realității se soldează cu conflicte, nu cu discuții care să armonizeze. Mai toată lumea e gata mai degrabă să facă parte din tribunalele poporului decât din grupa de yoga care învață să respire și să numere până la 10 înainte de a reacționa. Păi da, ce treabă au românii cu yoga?

Agresivitate, virulență, visceralitate, lipsă de răbdare, intoleranță, radicalism, opacitate, tribalism, sectarism, incapacitatea de a asculta, cea de a te pune în locul celuilalt pentru a-i înțelege atitudinea sau convingerile, gregarism, raport invers proporțional între informații și convingeri, etichete, anateme, preconcepții, generalizări.

Ah, ce departe și iluzorie pare acum comunitatea aceea. Și cât de dureroasă devine emoția pe care am resimțit-o, imaginându-mi-o!

Radu Herjeu
Radu Herjeuhttp://canal33.ro
Jurnalist cu peste 23 de ani de experienţă în presa scrisă, radio şi televiziune, premiat cu Diploma „Distincția Culturală” al Academiei Române, fost membru al Consiliului National al Audiovizualului şi fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism-Filosofie din cadrul Universităţii Spiru Haret, Radu Herjeu este dramaturg şi autor a 8 volume de versuri, dramaturgie, publicistică, analize şi interviuri.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments